Reprezentantul Primăriei Timişoara a fost luat la întrebări de prefectul de Timiş, la Colegiul Prefectural, din cauza murdăriei din oraş, cu referire directă la situaţia din zona Pieţei Flavia. De asemenea, oficialul a vorbit despre probleme legate de lipsa de coordonare atunci când vine vorba de autorizarea unor evenimente, exemplul oferit fiind cel al unei demonstraţii în centrul oraşului la care jandarmii au fost nevoiţi să bâjbâie printre oameni pentru că iluminatul public fusese oprit... pentru pornirea luminilor de Crăciun.