Zeci de localități din Timiș au probleme cu colectarea gunoiului. Mai precis, firma care colectează gunoiul de la cetățeni nu mai are unde să-l ducă, stațiile de transfer având porțile închise din cauza unei neînțelegeri pe care societatea care administrează aceste stații spune că o are cu firma care colectează gunoiul de la cetățeni. Prefectul de Timiș Eva Andreaș a convocat o ședință cu factorii implicați și a cerut Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) să efectueze un control la firma care colectează gunoiul.