22 de proiecte, în valoare totală de 5,6 milioane de euro, au redus considerabil distanţa dintre Timiş şi Serbia în ultimele luni. Este vorba de colaborarea între specialişti români şi sârbi din domenii precum sănătate, protecţia mediului, învăţământ, sport, cultură, tineret, tehnologie, IMM, comerţ şi turism, demarată între mai multe instituţii din judeţul Timiş şi cinci districte din Serbia.
Faci parte dintr-un ONG care apară drepturile omului și încurajează includerea acestora în dezvoltarea politicilor publice? Institutul Francez din România și Ambasada Franței în România lansează un concurs de proiecte pe tema statului de drept. Îți poți înscrie proiectul și poți beneficia de o cofinanțare nerambursabilă de până la 5.000 de euro.
Jandarmii Grupării Mobile Timișoara au ajutat, în a treia zi de Paște, un copil pierdut să se întoarcă în brațele mamei.
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului, potrivit Aradon.ro.
Miercuri a plouat în mai multe zone din Timișoara. Cele mai multe precipitații au căzut în zona Buziașului-Musicescu, unde unele străzi au fost inundate.
Primăria Timișoara vrea să arate că susține învățământul dual, astfel că va desfășura o campanie de informare cu privire la oferta unităților de învățământ de profil. Sunt peste 400 de locuri, în șase școli, care oferă acest tip de învățământ în municipiu.
ADVERTORIAL. Să fii mereu înconjurat de o comunitate plină de viață poate fi unul dintre criteriile care te pot determina să îți alegi o nouă locuință. La Vivalia Grand, comunitatea e ca o familie, iar asta se observă cel mai bine la fiecare eveniment la care participă cu toții, împreună.
Dacă atunci când și-a declarat intenția de a candida independent la funcția de primar al Timișoarei, Cristian Moș a fost acuzat că face jocurile partidelor vechi, acum acesta pornește de la linia de start a competiției electorale cu mult curaj și cu ceea ce pare a fi o determinare mai serioasă decât se așteptau contracandidații săi.
2
Nicolae Robu, candidatul din partea Alianței Electorale PSD-PNL la Primăria Timișoara, va schimba fața parcurilor din Timișoara, prin modernizarea celor existente și crearea altora noi, inclusiv pe conceptul inedit de pădure-parc.
4
Studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara se pregătesc să arate publicului un spectacol colosal, realizat sub îndrumarea maestrului Mihai Mălaimare. „Parada Florilor” este o reprezentație de artă stradală inspirată de spectacolele cu statui vivante, prezentate la Timișoara și Sibiu, tot sub bagheta lui Mălaimare.