Cel de-al doilea weekend din ultima lună a anului programează în cluburile din Timişoara o serie de concerte şi petreceri, printre cei care vor fi prezenţi în oraş numărându-se Fără Zahăr, Night Passage, DJ Optick, Maximilian, JFB şi Tunderground.
Marţi seara, la clubul Daos a avut loc un eveniment la care fanii de rock aveau obligaţia morală să îşi facă apariţia. Sub titulatura We’re In This Together, câţiva muzicieni autohtoni au „executat“ un tribut Nine Inch Nails.
Cu ocazia împlinirii a un an de existenţă, clubul Porky s a pregătit o serie de evenimente aniversare care vor include câteva petreceri în cadrul cărora organizatorii au pregătit o sumedenie de surprize.
Marţi, 6 decembrie, de la ora 21 la clubul Daos va avea loc un concert al proiectului Nine Inch Nails Tribute Band, evenimentul fiind inclus în turneul naţional We re In This Together.
"VINo să încălzeşti un suflet!" Aceasta este invitaţia lansată de Cluburile Leo Timişoara şi Leo Young Spirit, reprezentate la Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7