Joi, 1 martie, de la ora 22, amatorii de rock vor avea parte de un concert extraordinar susţinut de trupa Byron în clubul Taine, participanţii la eveniment urmând să aibă parte de „ mărţişoare pentru toate gusturile“, după cum au promis membrii trupei.
Concertul susţinut joi seara în Scottish Pub de către legendara formaţie Compact, a avut parte de un public numeros şi preponderent tânăr, trupa lui Paul Ciuci fiind aplaudată la scenă deschisă de către cei prezenţi.
Raportul auditului făcut la Poli Timişoara i-a convins pe liderii PDL, PSD, PNL şi PNŢCD să nu achiziţioneze doar pachetul majoritari de acţiuni, ci întreaga echipă. Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a explicat că autorităţile locale autorităţile locale au luat această decizie deoarece nu vor să se încurce cu o încrengătură de firme care controlează echipa în acest moment.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Compact, Jay Cunning, Deliric1, DJ Rhadoo, DJ Pagal şi o nouă ediţie a serilor TM Pressure.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Politehnica Timişoara, Marian Iancu, nu pare de acord cu cele anunţate în urma auditului derulat la clubul de fotbal. El spune că datoriile cuantificate sunt mai mari decât cele care ar fi trebuit analizate. În plus, gajurile puse de firma sa asupra unor drepturi de transfer al jucătorilor de fotbal sunt considerate „non-agresive”. Iancu cere transparenţă totală şi eliminarea clauzei de confidenţialitate impusă pe audit!
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.