Trupa Kumm a concertat vineri noaptea în clubul Daos din Timişoara. Clujenii au cucerit publicul timişorean amator de rock alternativ cu piese precum „Morsa”, „Police”, „Butterflies” şi „Piece of cake”.
Un nou eveniment de muzică improvizată cu genericul Paperjam va avea loc la Clubul timișorean Daos. Invitat va fi, de data aceasta, compozitorul Gabriel Almași.
Formaţia Travka a aniversat zece ani de existenţă la Timişoara sâmbătă noaptea, cu un concert extraordinar care a adunat în clubul Daos un public numeros şi extrem de cald, care a ţinut să cânte alături de muzicieni piesele incluse pe materialele discografice ale acestora.
Pub-urile şi cluburile din Timişoara au pregătit un program cât se poate de divers pentru acest sfârşit de săptămână, printre numele care vor ajunge în oraşul nostru numărându-se Anthony Middleton (Audiofly), Partizan, Trooper, Gina Pistol. Tot în acest weekend se mai deschide încă un club în oraş, Madness.
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.