Parchetul General a început urmărirea penală în rem pentru omor calificat și distrugere calificată în dosarul privind incendiul de la clubul Colectiv, de vineri seara, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi. Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, sâmbătă, că ancheta este pentru omor calificat, pentru care „pedeapsa este foarte mare".
Mai multe cluburi din Timișoara au decis să-și anuleze evenimentele pentru a-și arăta solidaritatea față de victimele tragicului incendiu care a avut loc vineri noaptea în clubul Colectiv din capitală. Alți organizatori de petreceri din orașul de pe Bega au anunțat că urmează să se ia o decizie în acest sens. UPDATE. Lista cluburilor din Timișoara care nu vor renunța la petrecerile pregătite pentru seara de Halloween.
A fost nevoie de o tragedie ca cea din clubul Colectiv din București pentru a se înțelege cât de important este ca accesul autovehiculelor de urgență să fie neîngrădit. În urmă cu câteva zile, Tion.ro trăgea un semnal de alarmă tocmai în privința acestui lucru, după ce șoferul unei ambulanțe SMURD a fost nevoit să parcheze pe liniile de tramvai pentru ca medicii să poată salva viața unui bătrân ce locuiește în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. Primarul Nicolae Robu a anunțat că se va uita din nou peste planurile de reamenajare a zonei.

Mapamond

Lovitură pentru industria blănurilor. Bulgaria interzice fermele de nurci, vulpi și șinșile
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bloc operator ultramodern la Spitalul de Copii din Timișoara. Investiție de aproape 60 de milioane de lei din bugetul local
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.

Eveniment

Adolescentul de 17 ani implicat în accidentul mortal din Giroc a fost reținut
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. 3

Lugoj

Restricții de circulație în Lugoj, timp de șase luni! Un tronson important de pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se închide de luni
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.

România

România se confruntă cu un deficit neașteptat de angajați. Meseriile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu oameni
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 1

România

UPDATE. Alertă în apropiere de Sulina. Două nave comerciale, lovite de drone
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă

Ştiri din Timiș

Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.