Discuții aprinse vreme de două ore în ședința de consiliu local de marți, când aleșii au adoptat bugetul orașului pe anul 2019. Față de proiectul inițial, primăria a mai alocat bani pentru un monument dedicat revoluției, pentru un studiu privind reabilitarea Pieței Traian, pentru un bust în curtea unei biserici și altele. Rămân în picioare și un nou studiu pentru metrou, unul pentru o autostradă de biciclete și cele pentru fântâni ornamentale.
SDM ar putea primi mai mulți bani de la primărie pentru lucrările de reparații și întreținere efectuate la străzile și trotuarele din Timișoara. Sau mai puțini, după ce consilierii locali au aprobat o „revizuire” a prețurilor pe care le va plăti primăria către SDM. Nu le vom afla însă, pentru că aceste tarife sunt „confidențiale”, potrivit șefului societății.
Deși sperau că problemele lor financiare se vor rezolva odată cu depunerea în ședința Consiliului Local Timișoara a proiectului de hotărâre pentru finanțarea ACS Poli de la bugetul orașului, jucătorii rămași neplătiți de sezonul trecut nu văd deocamdată altă soluție pentru situația creată decât cea a banilor primăriei.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.