De luni încep înscrierile în clasa pregătitoare. Prichindeii vor păşi pe treptele şcolii cu un an mai devreme. Bătălia se dă pe locurile disponibile în şcolile bune ale urbei de pe Bega.
Şcoala a început luni cu noi reguli, atât pentru profesori cât şi pentru copii. Se vor introduce evaluările de la finalul clasei a II-a, a IV-a şi a VI-a, se va modifica formula mediei de calcul a mediei de admitere la liceu, iar Bacalaureatul se va simula încă din clasa a IX-a, pentru a ştii copiii la ce să se aştepte la finalul ciclului liceal. Dar în afară de noile reguli s-au stabilit şi vacanţele elevilor şi materiile ce vor fi predate în atât de discutata clasă pregătitoare.
ARAD. Statistic Aradul stă bine. Toți elevii care au solicitat înscriere în clasa pregătitoare și-au găsit locurile în școli. Fie în școala din circumscripție, fie într-o altă școală Nu a rămas nici unul pe dinafară, ceea ce în procente și raportări se traduce cu 100% înscriși. Dar au mai rămas copii de vârsta școlară pentru care părinți nu au făcut nici un demers pentru a-l înscrie în clasa pregătitoare. Pentru etapa a II-a sunt așteptați în școli peste 1. 500 de viitori elevi .
Peste 5000 de elevi timișeni au fost înscriși în clasa pregătitoare în cadrul primei etape, ce s-a desfășurat în intervalul 1-22 aprilie. Doar 39 de cereri au rămas nesoluţionate, care vor fi rezolvate în perioada următoare.
Deja 75% dintre cei 4864 de copii care sunt așteptați să se înscrie în clasa pregătitoare au dosarele depuse la școlile din județ. Cererea ridicată a părinților a determinat inspectorii școlari să suplimenteze locurile disponibile.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2