În Timișoara se dă startul la restaurare! Toți cei interesați de procedurile de restaurare a clădirilor și a monumentelor istorice sunt invitați să participe la evenimentul-pilot ”Metode, tehnici și proceduri de curățare a fațadelor la clădiri vechi și monumente istorice”.
Dacă nu merge cu vorba bună şi cu programele blocate ale Primăriei Timişoara, poate va funcţiona cu ameninţări. Primarul Nicolae Robu a anunţat că municipalitatea va fi necruţătoare cu proprietarii de clădiri istorice din Timişoara care nu le întreţin. Ce se întâmplă, însă, cu imobilele istorice ale Primăriei Timişoara, aflate în stare avansată de degradare?
Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu este considerat mâna dreaptă a lui Nicolae Robu, omul care a preferat să stea în umbra spectaculosului, uneori, primar al Timişoarei. Am vorbit cu el atât despre nevoile municipiului şi ignorarea acestora de către guvernanţi, cât şi despre problemele cele mai acute ale oraşului de pe Bega. Una dintre acestea este legată de cele peste 14.000 de clădiri istorice din Timişoara, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare, în timp ce programele iniţiate de municipalitate par să bată pasul pe loc. Vedeţi în continuare ce soluţii are conducerea Primăriei Timişoara pentru a debloca aceste programe, câte clădiri ar putea fi reabilitate, dar şi ce măsură se gândeşte să ia pentru a determina proprietarii să le renoveze.
Timişoara are un vast ansamblu de clădiri istorice, iar acestea trebuie semnalizate ca atare, spun autorităţile locale. Pentru început, reprezentanţii primăriei au amplasat în cartierul Fabric patru panouri cu informaţii despre acest sit urban şi imobilele monument istoric care pot fi văzute în zonă. Vorbim despre nişte table inscripţionate pentru care s-a plătit peste 5.000 de euro – aproape 1.300 de euro bucata. Vor apărea şi altele...
Reprezentanţii Primăriei Timişoara nu sunt dispuşi să dea jumătate de milion de euro pentru cumpărarea unor spaţii în palatul cunoscut ca Băile Neptun, de pe Splaiul Nistrului - Bulevardul 3 August, din apropierea Podului Decebal. Vorbim despre o clădire emblematică a Timişoarei, construită după un proiect al arhitectului László Székely. Aleşii locali vor avea totuşi ultimul cuvânt de spus în această privinţă...

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.