Aleşii judeţeni din Timiş se vor
întâlni într-o nouă
şedinţă în plen. Sala de consiliu a
Palatului Administrativ va găzdui
întâlnirea ce va avea loc joi
dimineaţă, în 26 februarie. Pe ordinea de
zi se vor afla 14 puncte.
Amendamentele făcute la bugetul de stat de cei trei
parlamentari liberali de Timiş, împreună cu
senatorul PD-L Gheorghe David, privind alocarea de fonduri
pentru şoseaua de centură a Timişoarei,
drumul Timişoara-Lugoj şi pasajul din Calea
Şagului au fost respinse.
Preşedintele Comisiei economice a Consiliului
Judeţean Timiş, Viorel Sasca, este
nemulţumit de două dintre societăţile
comerciale la care este acţionară
administraţia judeţeană. Sasca vrea
explicaţii pentru faptul că SC Drumco SA... a
lucrat prea puţin pentru CJT.
Primăriile localităţilor timişene
uită să raporteze la Prefectură. Cel
puţin aceasta este concluzia subprefectului de
Timiş, Zoltan Marossy, aflat în zodia lipsei de
dialog cu edilii timişeni.
Primăria Timişoara va organiza, joi, o dezbatere
publică pe marginea proiectului privind realizarea
unei Alei a personalităţilor
bănăţene în Parcul Central.
Cetăţenii sunt invitaţi să spună
ce personalităţi cred ei că ar trebui
să aibă statui în centrul urbei.
România
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă.
România
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres.
1
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.
Ştiri din Timiș
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe.
1
Târgul Imobiliar
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.
Târgul Imobiliar
LANDMARK Imobiliare prezintă Maiere Estate IV, un proiect rezidențial construit în jurul unei idei simple: locuința de astăzi trebuie să fie confortabilă, eficientă și pregătită pentru ceea ce urmează. Maiere Estate IV continuă experiența acumulată prin proiectele rezidențiale dezvoltate anterior, păstrând aceeași preocupare pentru calitatea locuirii, dar ducând mai departe conceptul Green & Smart prin folosirea materialelor sustenabile și prin crearea unor locuințe concepute să utilizeze resurse regenerabile și să contribuie la reducerea amprentei de carbon a fiecărui locatar.
Ştiri din Timiș
Colterm a cumpărat și în acest an certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru care a plătit circa 19 milioane de euro. Primăria anunță și investiții de 70 de milioane de euro în rețea, dar și foraje geotermale.
2
Ştiri din Timiș
Un băiat de 14 ani din comuna Satchinez trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Raul suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, o afecțiune asociată unei malformații venoase severe la mâna stângă, care îi provoacă dureri și îi afectează viața de zi cu zi. Familia are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi costurile tratamentului programat la o clinică din capitala Austriei.