Am putea avea al doilea viceprimar în Timișoara, dar și noii vicepreședinți de consiliu județean chiar de sărbători. Mai bine zis între Crăciun și Revelion, crede liderul liberalilor din Timiș. Adică la trei luni de la alegerile locale. Până să fie votați aceștia, în consiliul local și consiliul județean trebuie să mai vină câte un consilier.
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, s-a întâlnit, luni, 30 noiembrie, la Timișoara, cu oamenii de afaceri din Timiș. „A fost un an în care, nimeni nu credea, dar veniturile la buget, după zece luni de zile, sunt mai mari decât anul trecut”, a susținut Cîțu, la Timișoara, despre anul 2020, unul dominat de criza Covid-19 și de problemele multor antreprenori, care au avut și au de suferit din cauza restricțiilor.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, transmite, pe pagina sa de Facebook, că, în ultimele două săptămâni a analizat și a lucrat mult pe partea de identificare a unor soluții tehnice și financiare pentru infrastructura județului. Una dintre propunerile lui Nica este legată de Centura de Vest, de realizarea căreia să se ocupe CJ Timiș, cu finanțare națională sau europeană.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 25 septembrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.

Eveniment

UPDATE. Incendiu de vegetație în apropiere de Satchinez. Fumul a ajuns până la Timișoara
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare

Eveniment

Vehicul din Timiș, implicat într-un accident pe DN6. Două femei și 7 câini au murit
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit. 4

Capitală Culturală

Tinerii pasionați de folclor se pot înscrie la Festivalul „Luca Novac”. Premii de până la 4.000 de lei
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.

Ştiri din Timiș

Apartamente gata de mutat, de vânzare sau de închiriat, la Nord One Torontal. Open Doors cu discounturi speciale, sâmbătă, 26 septembrie
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.

Mapamond

Avion militar prăbușit la scurt timp după decolare în Țara Galilor. Cei doi piloți s-au catapultat
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.

Ştiri din Timiș

Clarificări privind funcționarea, respectarea Regulamentului și modalitatea de plată în zonele cu Tarifare Progresivă a sistemului de parcare TimPark Timișoara
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.

Ştiri din Timiș

O nouă campanie RETIM și ADID Timiș din 2026: predare gratuită a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici