Acuzat de CNSAS ca fiind colaborator al Securităţii între 1980-1986, fostul primar al Timişoarei, Liviu Borha, actualmente vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a reuşit după cinci ani să demonstreze că dosarul său a fost un fals.
Judeţul Timiş beneficiază de câteva locaţii care au perspective pentru taberele şcolare. Consiliul Judeţean Timiş vrea să le folosească, să le reabiliteze, dar deocamdată acestea sunt în proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului. Pentru a putea investi în acestea, instituţia a solicitat transferarea lor în proprietatea CJT.
Consilierii judeţeni timişeni se întâlnesc, joi, la prima şedinţă a Comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Timiş. Secretarul comisiei, Cătălin Tiuch (PSD), a afirmat că se vor inventaria toate investiţiile începute de fosta conducere şi nefinalizate în termen.
Autorităţile locale, Consiliului Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara, doresc să facă un parteneriat public-privat pentru introducerea unui serviciu de aerotaxi pe Aeroportul Cioca, aflat la ieşirea din Timişoara, pe Calea Torontalului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a trecut printr-o experienţă mai puţin plăcută la începutul şedinţei de plen de luni, când scaunul pe care stătea a cedat sub el.
FOTO. Urme de locuire de acum aproape două milenii, descoperite pe șantierul Centurii Timișoara Vest
Pe șantierul Centurii Timișoara Vest continuă lucrările de descărcare arheologică, iar primele descoperiri indică urme de locuire vechi de aproape două milenii. Cercetările se desfășoară în paralel cu lucrările pregătitoare, fără îngrijorări privind eventuale întârzieri în prezent.
Cei care fac o plimbare printre pomii înfloriți roz care formează „Tunelul iubirii” se pot bucura de acum, pe timp de seară, de un iluminat specific.
Vineri, 27 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Recomandarea de film din această săptămână este „Arco”, o animație nominalizată la Oscar, în care un copil dintr-un viitor îndepărtat ajunge, în urma unui accident, în 2075, un an dominat de tehnologie și schimbări climatice, unde descoperă prietenia și curajul de a merge mai departe.
După o perioadă de consultare publică, a fost stabilită perioada pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare, cunoscută public și ca vacanța de schi. Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că vacanța va avea loc în perioada 22-28 februarie 2027, la finalul modulului 3.
Vineri, 27 martie, se deschide Târgul de Paște. Vei fi purtat într-un traseu prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu farmecul și povestea sa, reunite într-un concept care îmbină natura, arta și spiritul comunității.
România a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026 după înfrângerea cu 1-0 în fața Turciei, în semifinala barajului disputată la Beșiktaș Park. Golul decisiv a fost marcat de Ferdi Kadioglu în minutul 53, iar cea mai mare ocazie a României a fost bara lui Nicolae Stanciu. Tricolorii rămân fără participare la un Mondial din 1998.
5
Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.