Directorul Apelor Banat, Titu Bojin, a atras atenția, în ședința de plen de miercuri a Consiliului Județean Timiș, că într-o lună se încheie cei cinci ani de administrare a pistei de biciclete de pe malul Begăi, cea care ajunge până la granița cu Serbia, iar după acest termen, dacă ea nu va fi preluată de Consiliul Județean Timiș, va rămâne de izbeliște. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, susține că are nevoie de timp pentru a analiza ce ar însemna administrarea acestei piste.
Consiliul Județean Timiș are în derulare proiecte de aproximativ 145 de milioane de lei, în acest an, pentru lărgirea sau modernizarea unor drumuri județene, a anunțat, luni, președintele acestei instituții, Călin Dobra. Cele mai importante vizează lărgirea la patru benzi a drumurilor dintre Timișoara și Moșnița și de la centura Timișoarei spre Aeroportul Internațional, precum și asfaltarea drumului județean Rovinița Mare – Percosova – Gherman.
Consiliul Județean Timiș are două proiecte prin care vrea să lege comunele Sânmihaiu Român și Șag, dar dorește și modernizarea drumului dintre Sânmihaiu Român și Timișoara. Odată realizate aceste drumuri, Timișoara ar avea o variantă de ocolire în partea vestică. Problema este că unii localnici din cele două comune, dar și din Utvin se împotrivesc ideii.
Consiliul Județean Timiș a hotărât să bage bani serioși, în 2019, în Spitalul Județean. Unitatea medicală va beneficia de reabilitarea unor secții și dotarea cu echipamente, pe scurt, spitalul va trece printr-o modernizare, „o  schimbare la față”, după cum au transmis reprezentanții CJ Timiș. Mai există un proiect în derulare pentru construirea unei maternității, de această dată cu fonduri europene.

Mapamond

Lovitură pentru românii din Marea Britanie. Rezidența permanentă se va obține după zece ani
Marea Britanie înăsprește regulile privind imigrația, iar schimbările îi vor afecta inclusiv pe românii care locuiesc și muncesc deja în Regatul Unit. Perioada necesară pentru obținerea rezidenței permanente va crește de la cinci la zece ani pentru majoritatea cetățenilor străini. Noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor și vor include câteva excepții, în funcție de veniturile solicitanților și de domeniul în care lucrează.

Ştiri sportive

Doliu în fotbalul spaniol. Un jucător de 30 de ani a murit după o lovitură primită în timpul unui meci de ligă secundă
Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul lui CD Tenerife. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a murit după ce a suferit un stop cardiac în urma unei lovituri primite în timpul meciului cu FC Andorra.

Ştiri din Timiș

Două zile până la Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Ultimele locuri pentru public
Cu două zile înainte de debutul Forumului „Timișoara pentru Valori Europene”, organizatorii anunță noi participanți din regiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai mișcărilor civice din Ungaria și Serbia, alături de lideri politici și experți europeni.

Ştiri din Timiș

UMF Timișoara, pe podium la Turneul Sănătății. Studenții au câștigat două probe de tenis de câmp
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.

Eveniment

Amenzi pentru camioanele care încalcă restricțiile pe străzile din Timișoara. În trei luni au fost amendați zeci de șoferi
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.

Ştiri din Timiș

„Începem cu cele albe, urmează cele violet”. Se montează scaunele la Arena „Eroii Timișoarei”
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului. 5

Eveniment

Migranți turci depistați după ce au trecut ilegal granița în România
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.

România

Atacuri cibernetice în supermarketurile din Europa. Șase magazine din România au avut frigiderele și congelatoarele afectate
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine. 3