Consiliul Județean Timiș, împreună cu Agenția Națională a Locuințelor (ANL), a demarat deja procedurile pentru construirea a patru blocuri la fosta unitate militară de la Giroc. Nu numai atât, va mai fi construit și un bloc, tot în colaborare cu ANL, pentru medicii rezidenți, tot acolo. Grindeanu spune că până acum din partea CJ Timiș nu s-au făcut demersuri pentru realizarea locuințelor de acest fel.
Eveniment
Cinci minori din Botoșani au fost bătuți, umiliți și forțați să muncească de către administratorul fundației care îi găzduia și de angajații acestuia, timp de trei ani. Două persoane au fost reținute și trei plasate sub control judiciar, toate fiind cercetate pentru trafic de minori.
Ştiri din Timiș
Turnul de Apă din Iosefin ar urma să fie, până la urmă, finalizat la iarnă. Luni, 17 iunie, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că a fost semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor. Acestea ar fi trebuit să fie gata până la începutul anului 2023, însă au fost abandonate pe la 30% de primul executant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Auzul, un proces fiziologic esențial, implică transformarea undelor sonore în percepții auditive printr-o serie de mecanisme biomecanice și neurofiziologice complexe. Urechea umană, structurată în trei segmente distincte – urechea externă, urechea medie și urechea internă – funcționează ca un sistem sofisticat de recepție și procesare a sunetelor.
Eveniment
Fără să țină cont că ar putea provoca un accident, unii șoferi din Timișoara și din județ continuă să urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Este cazul mai multor persoane care s-au ales cu dosar penal în weekend.
1
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a petrecut 24 de ore în arestul IPJ Timiș după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta lui concubină.
Eveniment
S-au bătut și au făcut scandal pe strada Mureș din Timișoara. Bărbații care au provocat incidentul au fost săltați de polițiști.
România
După demisia anunțată de Cătălin Drulă, USR își caută un nou președinte la nivel național. Înscrierile s-au închis în noaptea de duminică spre luni, iar alegerile vor avea loc săptămâna viitoare. Există zece candidați înscriși în cursă, nu însă și primarul Timișoarei Dominic Fritz, cel care era văzut printre favoriții la preluarea conducerii partidului.
Mapamond
Statul american Maryland va anula 175.000 de condamnări pentru consum de marijuana pronunţate în timpul ultimelor decenii, a anunţat guvernatorul său Wes Moore, scrie AGRPRES.