În următoarele două zile, dacă vremea nu se înrăutăţeşte, în Piaţa Bălcescu se va turna asflatul şi vor fi executate marcajele rutiere, urmând ca de luni să se dea drumul la circulaţie, a dat asigurări, vineri, primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Dacă săptămâna trecută oficialii Primăriei Timişoara nu erau hotărâţi dacă să vopsească în roşu sau în violet trecerile de pietoni, astfel încât şoferii să le vadă mai bine, viceprimarul Traian Stoia a anunţat, vineri, că decizia a fost luată. Vor fi colorate în roşu şi alb. În plus, autorităţile au constatat că sunt probleme de vizibilitate în trafic... din cauza florilor plantate pe domeniul public.
Din categoria „Trimite-ți poza cu bizon să o punem pe Tion”, pe adresa redacției sosesc tot mai multe imagini cu rumegătoare surprinse în trafic, la Timișoara. Astăzi competiția a fost una strânsă și locul întâi a fost ocupat de mai mulți bizoni perseverenți, care au ținut cu orice preț să arate că nesimțirea lor este cea mai mare.
Au trecut doar două zile de la începerea şcolii şi în faţa liceului Grigore Moisil circulaţia e imposibilă. Acolo se derulează lucrări pentru un sens giratoriu ce va face mai lină circulaţia în zonă. Dar, din păcate, lucrările nu sunt încă gata şi circulaţia în zonă e una pe care nu o înţeleg nici şoferii şi nici pietonii.
Chiar dacă odată cu începerea şcolii traficul a devenit infernal în Timişoara la orele de vârf, şoferii mai trebuie să rabde puţin cu şantierele deschise în oraş. Reprezentanţii municipalităţii estimează că la 1 noiembrie va putea fi redeschisă parţial circulaţia în zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci, ceea ce ar reprezenta oricum o performanţă, în opinia primarului Nicolae Robu. Lucrările de reamenajare a intersecţiei din Piaţa Bălcescu ar trebui să fie gata până la finele acestei luni.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara, la intersecția străzii Cluj cu Bulevardul Victor Babeș. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
Utile
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune, și Piaxo, companie românească de inginerie cu expertiză în domeniul automotive, își consolidează parteneriatul strategic în România pentru a susține inovația, colaborarea internațională și dezvoltarea soluțiilor de mobilitate ale viitorului. Prin acest parteneriat, echipele multidisciplinare de inginerie ale Piaxo din Timișoara lucrează alături de organizația tehnologică globală Clarios în proiecte complexe de dezvoltare, cele două companii păstrându-și independența și responsabilitățile distincte.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.