Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că s-a gândit şi să decaleze programul de lucru la primărie pentru descongestionarea traficului, dar n-a făcut asta pentru că municipalitatea are doar câteva sute de angajaţi, în timp ce studenţi sunt cu miile.„Studenţii încarcă traficul”, spune Robu. Edilul este convins că în oraş s-ar circula mult mai lejer dacă studenţii Universităţii de Vest şi cei ai Politehnicii ar începe cursurile mai târziu. Totuşi, primarul crede că ”salvarea” ar putea veni şi din partea altor angajatori, dacă aceştia ar fi de acord ca personalul lor să-şi modifice programul de lucru.
Circulaţia a fost reluată în Piaţa Bălcescu din Timişoara, şoferii nu mai circulă cu restricţii, dar mai sunt încă lucrări de făcut în intersecţie. Odată cu realizarea lucrărilor de reamenajare, autorităţile locale au decis şi să taie aproape toţi arborii care erau în Bălcescu. „Erau crescuţi spontan, după nicio regulă”, spune primarul Nicolae Robu.
Surprize neplacute pentru şoferii care au vrut să traverseze zona centrală a Timişoarei, luni după-masă. Traficul a fost total blocat între Primărie, Hotelul Continental, podul de la Neptun, zona Complexului Studentesc, Punctele Cardinale şi Piaţa Mărăşti.
În următoarele două zile, dacă vremea nu se înrăutăţeşte, în Piaţa Bălcescu se va turna asflatul şi vor fi executate marcajele rutiere, urmând ca de luni să se dea drumul la circulaţie, a dat asigurări, vineri, primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Dacă săptămâna trecută oficialii Primăriei Timişoara nu erau hotărâţi dacă să vopsească în roşu sau în violet trecerile de pietoni, astfel încât şoferii să le vadă mai bine, viceprimarul Traian Stoia a anunţat, vineri, că decizia a fost luată. Vor fi colorate în roşu şi alb. În plus, autorităţile au constatat că sunt probleme de vizibilitate în trafic... din cauza florilor plantate pe domeniul public.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj oferă facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită integral impozitele locale până la finalul lunii martie. Astfel, cetățenii pot beneficia de o reducere de 10% dacă efectuează plata integrală până în 31 martie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru deschiderea unei grădinițe-creșă în Iosefin: clădirea cumpărată în toamnă de pe strada Treboniu Laurian urmează să fie dată în administrarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), pentru a fi introdusă în circuitul educațional și pregătită pentru copii.
Capitală Culturală
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara găzduiește marți, 24 martie, de la ora 15:00, inaugurarea expoziției „Alianța polono-română în perioada interbelică”, un eveniment dedicat unei pagini esențiale din istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Ştiri din Timiș
De aproape două decenii, Fundația Pentru Voi marchează Ziua Mondială a Sindromului Down prin acțiuni menite să aducă în prim-plan realitățile adesea ignorate ale persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Eveniment
Pe 23 martie, polițiștii rutieri ies pe DN 6, unul dintre cele mai circulate drumuri din vestul țării. Acțiunea vizează în special reducerea vitezei excesive, verificarea stării mașinilor și transmiterea unor sfaturi utile pentru ca fiecare călătorie să fie cât mai sigură.
Ştiri din Timiș
Un eveniment caritabil emoționant va aduce împreună comunitatea din Timișoara într-o seară dedicată solidarității, artei și speranței. Sub titlul „Povești cu suflet”, inițiativa își propune să sprijine lupta unui copil de zece ani, Ayan, diagnosticat cu o formă gravă de cancer – rabdomiosarcom alveolar.
Eveniment
Polițiștii de frontieră au oprit un cetățean georgian care încerca să iasă din țară cu o mașină înmatriculată în Polonia și care prezenta un permis de conducere suspect de fals, emis în Ucraina.
Eveniment
Un autoturism de lux căutat de autoritățile din Belgia a fost descoperit de polițiștii de frontieră la Stamora Moravița, la volan aflându-se un cetățean grec care încerca să intre în țară.