După un an de șantier, pe strada Ștefan cel Mare nu se mai circulă în sfârșit cu restricții, chiar dacă lucrările nu sunt complet finalizate. Această arteră importantă a Timișoarei a fost reabilitată printr-un proiect pe fonduri europene. Atenție în trafic, pentru că a fost semaforizată intersecția cu strada Ștefan Octavian Iosif! Deşi acum se circulă pe toate benzile în zonă, nu lipsesc blocajele şi nervii în trafic...
Închisă de jumătate de an pentru reparaţii, porţiunea dintre Lugoj şi Traian Vuia a drumului naţional spre Deva a fost deschisă parţial circulaţiei. Mai precis, pe acolo vor putea trece doar maşinile mici, nu şi camioanele. Până acum drumul a fost total închis circulaţiei tuturor autovehiculelor, singura variantă de trecere fiind autostrada A1.
Dacă la începutul anului reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că până să se lărgească pasajul Jiul s-ar putea găsi o soluţie provizorie pentru eliminarea blocajelor în zona respectivă, prin „rearanjarea traficului”, acum oficialii municipalităţii au ajuns că concluzia că soluţia... ar fi prea costisitoare. Asta înseamnă că nici anul acesta nu se va schimba nimic la Jiul, primul pasaj CF care va intra în lucrări urmând să fie cel de pe Popa Şapcă. Autorităţile promit în continuare că anul acesta...
Veste bună pentru navetiştii afectaţi de întreruperea circulaţiei trenurilor operate de compania privată Regiotrans în judeţul Timiş. Majoritatea liniilor deţinute de această companie vor redeveni operaţionale.
Astăzi vezi imagini cu o ambulanță la un pas să fie implicată într-un accident de circulație. Afli apoi detalii despre protestele care se pun la cale la Timișoara.
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
1
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.