Lucrările la autostrada Deva-Lugoj s-ar putea să dureze mai mult decât s-a prognozat iniţial. Constructorul se vede nevoit să facă o deviere a traseului şoselei după ce a descoperit un cimitir pe locul pe unde urma să treacă lotul 4 al autostrăzii.
Societatea care administrează cimitirul din Calea Șagului din Timișoara s-a ales cu o amendă record, de 25.000 de lei, adică peste 5.500 de euro, pentru modul în care a înţeles să gestioneze problema gunoaielor. Poliţiştii locali au sancţionat firma după ce au primit nenumărate reclamaţii de la locuitorii din zonă, care se plâng de mirosurile pe care trebuie să le suporte.
Doi tineri din Timiș au fost reținuți după ce au furat, în mai multe rânduri,  bunuri dintr-un cimitir din localitatea Urseni. Cei doi riscă să ajungă după gratii pentru furt calificat.
Zeci de bucăţi de carton, feţe de masă din vinilin, ziare sau, pur şi simplu, bolovani au fost aşezaţi de-a lungul zidurilor care înconjoară cimitirul de pe Calea Buziaşului. Cu aproape o săptămână înainte de Ziua Morţilor, timişorenii şi-au ocupat loc pentru a vinde flori, lumânări şi alte obiecte celor care vin să-şi pomenească morţii.Semn de sărăcie sau de făcut nişte bani rapid?

Ştiri din Timiș

Două zile până la Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Ultimele locuri pentru public
Cu două zile înainte de debutul Forumului „Timișoara pentru Valori Europene”, organizatorii anunță noi participanți din regiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai mișcărilor civice din Ungaria și Serbia, alături de lideri politici și experți europeni.

Ştiri din Timiș

UMF Timișoara, pe podium la Turneul Sănătății. Studenții au câștigat două probe de tenis de câmp
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au obținut două locuri I și două locuri III la cea de-a treia ediție a Turneului Sănătății - Tenis de câmp, desfășurată în perioada 22-25 octombrie. La competiție au participat reprezentanți ai opt universități din cinci centre universitare din țară.

Eveniment

Amenzi pentru camioanele care încalcă restricțiile pe străzile din Timișoara. În trei luni au fost amendați zeci de șoferi
Șoferii de camioane care nu respectă restricțiile de tonaj din Timișoara riscă amenzi usturătoare. În ultimele trei luni, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni, în valoare totală de peste 169.000 de lei, pentru accesul pe străzi interzise și parcarea autovehiculelor de mare tonaj în locuri nepermise.

Ştiri din Timiș

„Începem cu cele albe, urmează cele violet”. Se montează scaunele la Arena „Eroii Timișoarei”
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” au intrat într-o nouă etapă: au început să fie montate scaunele din tribune, mai întâi cele albe, urmând cele violet. Constructorul are ca termen contractual 4 decembrie pentru finalizarea stadionului.

Eveniment

Migranți turci depistați după ce au trecut ilegal granița în România
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Cruceni, după ce au trecut ilegal granița din Serbia în România. Cei patru au fost depistați în toiul nopții, la doar 200 de metri de frontieră, după ce au fost observați cu ajutorul camerelor de supraveghere.

România

Atacuri cibernetice în supermarketurile din Europa. Șase magazine din România au avut frigiderele și congelatoarele afectate
Șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial, au fost afectate în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, după ce frigiderele și congelatoarele au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul este investigat ca un posibil atac cibernetic și se înscrie într-un val de probleme similare raportate în alte șapte țări europene, unde au fost afectate echipamentele frigorifice din zeci de magazine. 1

România

Băncile s-au îmbogățit, românii au sărăcit, susține FACIAS. A fost ROBOR umflat cu pompa?
Zece bănci s-au îmbogățit prin creșterea artificială a ROBOR, iar milioane de români au sărăcit plătind rate umflate, avertizează Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizația cere transparența proceselor și anunță că a inițiat demersurile pentru recuperarea banilor luați abuziv de la cetățeni.

Capitală Culturală

Concert de retragere al maestrului Iosif Todea, dirijorul Corului „Ion Românu”, la Timișoara
Aproape 30 de ani. Sute de concerte. Mii de ore dedicate muzicii, vocilor, armoniei sunetului. Și, mai mult decât cifrele și cuvintele pot cuprinde, o viață de artist dedicată Filarmonicii Banatul. Dirijorul Iosif Todea se va retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, printr-un concert-eveniment în cadrul căruia va dirija va dirija patru lucrări de Ola Gjeilo: Tota pulchra es, Tundra, The ground și Dark and luminous night.