Cea mai mică chirie care poate fi obţinută la Timişoara pentru o locuinţă este de 400 de lei, aceasta este valoarea anunţată în cadrul Târgului de Chirii, un nou concept lansat de curând pe internet. Este vorba de o cameră la mansardă, pentru o garsonieră preţul minim fiind de 130 de euro.
Piaţa timişoreană a chiriilor oferă alternative atât pentru cei cu venituri mici, cât şi pentru cei mai pretenţioşi. Dacă în ultima perioadă la garsoniere chiria cerută a scăzut, la apartamentele cu două camere preţurile au crescut.
Primăria Timişoara doreşte să câştige milioane de euro pe an din închirierea spaţiilor pe care le deţine în municipiu către firme private. Deja chiriile pe aproape jumătate din aceste spaţii au fost mărite semnificativ. Dacă pe hârtie lucrurile arată bine pentru municipalitate, veniturile ce urmează să fie obţinute fiind semnificative, nu acelaşi lucru se poate spune despre chiriaşii municipalităţii, care se tem că vor da faliment.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, agreează propunerea lansată de viceprimarul Traian Stoia, de a le pune la dispoziţie reprezentanţilor Uniunii Artiştilor Plastici care folosesc în prezent spaţii de la primărie o hală compartimentată unde să-şi desfăşoare activitatea. Stoia avansa chiar ideea ca artiştii plastici să fie mutaţi la Halele Timco.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia spune că s-a făcut lumină în cazul Heaven. Anexa cu noile tarife de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aprobată săptămâna trecută în consiliul local trebuie modificată din nou, pentru că societatea care foloseşte baza de agrement din zona Stadionului „Dan Păltinişanu” apare – dintr-o eroare, spun oficialii primăriei - cu o suprafaţă de 3.200 de metri pătraţi, deşi ar trebui să apară cu peste 15.000 de metri pătraţi.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5