Excelenţa Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, se află în aceste zile la Timișoara. Acesta a avut o întrevedere cu autorităţile locale şi judeţene şi a participat la lansarea unei asociaţii româno-chineze. Din delegaţia sa face parte şi un director al Băncii de Dezvoltare a Chinei. Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a discutat cu acesta posibilitatea ca această bancă să investească şi în Timişoara în domeniul construcţiei de blocuri de locuinţe. Un astfel de proiect a demarat deja la Craiova.
Dorită de şoferii timişeni, o autostradă între Timişoara şi Belgrad pare a nu prezenta aproape niciun interes pentru mai-marii de la Bucureşti. Văzând puțin interes şi mai puţine variante de finanţare, oficialii sârbi se gândesc să acceseze fonduri chineze, acest proiect fiind considerat vital pentru ei.
Timişoara s-ar putea afla pe lista scurtă a chinezilor de la ZTE, producătorul din domeniul echipamentelor de comunicaţii, pentru deschiderea unui nou centru de monitorizare a echipamentelor operatorilor de telecomunicaţii. Investiţia este estimată la 16 milioane de euro.
Pe platforma online Taobao a fost scos la vanzare noul telefon chinezesc hiPhone 5, un smartphone care imita produsul original de ultima generatie al lui Apple, iPhone 5, care nu a fost inca lansat.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.