CFR Călători a anunțat că, din cauza unor lucrări ale CFR SA pe partea de infrastructură, câteva trenuri vor fi anulate. În Timiș se lucrează între Stațiile Timișoara Sud și Semenic, astfel că trenul care merge la Iași trecând pe acolo se anulează și este înlocuit de altul. La fel și returul. Măsurile vor fi în vigoare doar pentru trei zile, de marțea până joia viitoare.
Reprezentanții CFR Călători anunță că, începând de la 1 ianuarie 2024, toate abonamentele pe care compania le va emite vor fi exclusiv în format digital. Pentru achiziționarea acestora, va fi nevoie inițial de o vizită la casa de bilete sau la automatul de bilete, dar după aceea reîncărcarea se va putea face și online.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Mapamond
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a lansat una dintre cele mai serioase avertizări adresate Statelor Unite din ultimii ani, afirmând că un eventual atac american asupra Iranului ar declanșa un conflict la nivel regional.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
Eveniment
O noapte de distracție s-a încheiat prost, duminică dimineața, în Timișoara. În jurul orei 4:30, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană au observat un grup de persoane cu un comportament agitat pe strada Daliei. UPDATE. Agresorii, foști jucători la Poli
1
Ştiri din Timiș
Iubitorii de quiz-uri și fapte bune sunt invitați să participe la ediția 90 a Charity Quiz Night. Toate donațiile strânse vor merge către o asociație din județul Timiș, care ajută copiii vulnerabili din Banat.