Originar din Jimbolia, prof. dr. ing. Franz Quint va primi titlul de „Cetățean de Onoare al Orașului Jimbolia”, în cadrul zilelor orașului. El a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler, pentru munca depusă până acum în slujba științei și a relațiilor bilaterale româno-germane.
Veste foarte tristă pentru timișoreni. A murit scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, sâmbătă dimineața, la Spitalul Județean din Timișoara. Joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, însă de la care a lipsit, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei.
România
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin conform căruia liceele cu rată de promovare zero la examenul de Bacalaureat nu vor mai putea înființa clase de a IX-a în anul școlar 2025-2026.
România
După ce au fost publicate calendarele pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale, Ministerul Educației a anunțat că, din acest an, elevii din clasele primare nu mai pot participa la acestea.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează un concurs pentru designul costumului de sală care să reprezinte instituția.
România
Autoritatea pentru Reformă Feroviară spune că au loc întâlniri cu privire la situația în care se află studenții care nu au gară în localitatea de domiciliu și astfel nu pot beneficia de reducere la transportul feroviar.
Eveniment
Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș atrage atenție că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica „spoofing”.
Ştiri din Timiș
Clădirile Colegiului Național „C.D. Loga”, Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, Claustrului Mănăstirii Franciscanilor, Palatului Lloyd și Școlii de Fete au primit recunoaștere, pe acestea fiind montate plăcuțe informative speciale. Urmează ca și alte peste 90 de clădiri istorice ale municipiu să fie semnalizate.
1
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii Spitalul Victor Babeș Timișoara ne informează despre infecțiile nosocomiale, care pot apărea în timp ce pacientul este internat la spital.