Proiectul de milioane de euro al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată Timişoara, specializat în domeniul energiilor alternative fotovoltaice, avansează spre finalizare. Tendinţele europene în domeniu vor fi stabilite în oraşul de pe Bega, într-o nouă clădire ce va fi ridicată anul viitor. Valoarea proiectului: aproape 37 de milioane de euro.
Dragoş Ciuparu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, profesori universitari şi cercetărori din Franţa, Italia şi Germania, dar şi medici din ţară au participat, joi, la deschiderea celei de-a 41-a Conferinţe Anuale de Imunologie, desfăşurată la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timisoara.
22 de ofițeri cu funcții de conducere de la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș sunt cercetați prealabil. Ministrul de Interne Traian Igaș a acceptat cercetarea prealabilă dispusă de corpul de control. Printre ofițerii cercetați se numără chiar și șeful Poliției Timiș, Gheorghe Popescu, anunță realitatea.net.

Inundațiile, cutremurele și alte catastrofe naturale pot fi simulate la Centrul de Cercetare în Informatică de la Universitatea de Vest din Timișoara. Un Cluster HPC cu o capacitate de stocare de 14 TB operează toate informațiile posibile pentru a găsi cea mai bună soluție de intervenție în cazul unei calamități.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru Centrul de zi destinat copiilor cu tulburări de comportament din Timișoara. Lucrările sunt estimate la 2,36 milioane de lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.

Eveniment

Accident pe Autostrada A1 spre Lugoj. Doi șoferi răniți
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.

Ştiri din Timiș

Timișul, sub cod galben de vânt. Urmează și ploi
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.

Ştiri din Timiș

Interviu cu Ovidiu Guia, director tehnic RPC Group
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.

Ştiri din Timiș

Cumperi o locuință în Timișoara? Istoricul financiar poate conta mai mult decât crezi
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 21 octombrie
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace. 5

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 5