Consiliul Județean Timiș continuă demersurile pentru o centură alternativă a Timișoarei, formată din drumuri județene. În ședința care s-a desfășurat joi, consilierii județeni au decis transformarea unor drumuri comunale în județene, pentru ca CJ Timiș să poată investi și să reabiliteze sau să modernizeze aceste șosele.