Israelianca Bar Refaeli a fost protagonista unui pictorial incendiar. Frumoasa Refaeli, cunoscută pentru relaţia cu actorul Leonardo Di Caprio, a pozat în ipostaze sexy pentru un material publicitar. Este vorba despre un pictorial de promovare a lenjeriei Rampage.
Problemele se ţin lanţ de Michael Douglas. După ce s-a aflat că fiul lui, Cameron, riscă închisoare pe viaţă pentru comercializarea de droguri, acum starul este dat în judecată de un fost partener de afaceri.
Să afli că ai cancer poate fi demoralizant pentru psihic. Să reuşeşti să îl învingi îţi poate schimba viaţa. Christina Applegate este cel mai bun exemplu.
După problemele cu drogurile, apariţiile şocante şi tot felul de declaraţii ciudate, nimic nu mai părea să ne uimească atunci când venea vorba de Amy Winehouse. Dar iată că vedeta reuşeşte şi de această dată.
Nouă ani împreună şi o frumoasă poveste de iubire ce părea invidiată de toată lumea. Dar iată că relaţia de dragoste dintre Charlize Theron şi actorul şi regizorul irlandez Stuart Townsend s-a sfârşit. Vedeta le-ar fi spus prietenilor ei că a decis să se despartă de iubitul ei, după o vacanţă de Crăciun în Mexic şi că de atunci a încetat să mai poarte inelul pe care bărbatul i l-a oferit ca semn al relaţiei lor.
Ştiri din Timiș
Actorul și muzicianul Tudor Chirilă va participa marți, 27 octombrie, la o întâlnire cu publicul organizată de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul seriei de conferințe „Idei care schimbă lumea”. Discuția va aborda oportunitățile generațiilor tinere, responsabilitatea individuală și implicarea civică.
Ştiri din Timiș
Încheierea finanțărilor prin PNRR ar putea aduce o perioadă de încetinire a activității în construcții, inclusiv în Timișoara, însă sunt așteptate noi investiții și programe care să preia treptat ștafeta. În paralel, inițiativa europeană privind locuințele accesibile ar putea crea oportunități pentru tineri, dar efectele vor depinde de modul în care România va aplica măsurile. Subiectele au fost discutate miercuri, 21 octombrie, la Conferința Regională „Perspective și realități în construcții”, organizată la Timișoara.
Utile
Joi, 22 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
24 de percheziții domiciliare au loc în această dimineață în patru localități din Timiș, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Polițiștii fac verificări în Lenauheim, Giroc, Jimbolia și Tormac, unde mai multe persoane sunt bănuite că s-au ocupat cu deținerea, transportul și vânzarea țigaretelor de contrabandă
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
2