Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, a fost ales cu majoritate de voturi de colegii săi de partid din regiunea nord-vest, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 2014. Predoiu l-a devansat pe Gheorghe Falcă, care doreşte şi el să intre în lupta pentru ocuparea scaunului de preşedinte al României.
Candidaturile lui Gheorghe Falcă, Cătălin Predoiu și Simonei Crețu au fost validate de către comisa de etică a Partidului Democrat Liberal. Aceștia vor intra în competiția internă din partid pentru a desemna un democrat liberal care se va înscrie în cursa prezidențială.
Falca si Predoiu se inscriu in cursa interna din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidentiale
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, sunt primele două nume care vor intra în cursa internă a PDL pentru a primi nominalizarea de candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2014.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, susţine că premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova au greşit atunci când au vorbit despre posibile despăgubiri pe care statul ar trebui să le plătească companiei Roşia Montană Gold Corporation, în cazul în care proiectul exploatării miniere nu ar mai continua şi îi cere lui Crin Antonescu să trimită proiectul înapoi la Guvern, pentru că acesta trebuie să îşi asume răspunderea, nu Parlamentul.
Executivul a aprobat, miercuri, proiectul Legii pentru punerea in aplicare a Codului de procedura civila. Data de intrare in vigoare propusa: 1 iunie 2012. Unele prevederi, cum ar fi citarea partilor, se aplica deja, iar cererile si executarile silite, initiate inainte de aceasta data, vor continua pe vechea procedura, anunta ministrul justitiei Catalin Predoiu.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.