În 22 de ani din viața sa, Maria Slapansky și-a împărțit sufletul de părinte și pentru 13 copii pe care i-a luat în plasament. I-a iubit și i-a pus pe picioarele lor. A fost asistent maternal pentru 13 suflete. Maria Slapansky a ales să fie un părinte pentru cei care n-au cunoscut iubirea maternă și le-a arătat drumul în viață. A reușit și nu a renunțat. Acum, al 13-lea copil de care are grijă, un băiat, își va continua, cel mai probabil, studiile peste hotare.
De cele mai multe ori tot ce se întâmplă în jurul nostru ne influențează emoțiile și trăirile, iar acest lucru, fie că este pozitiv sau negativ, lasă o amprentă asupra noastră. Psihologii, cei ce știu să ne citească cel mai bine în suflet, au devenit o parte importantă a societății în care trăim și în care ne punem tot mai multe semne de întrebare, întrucât „există o psihologizare masivă a tuturor zonelor profesionale, a vieții în genere”, așa cum ne spune Amalia Doboș, psiholog școlar. Vă invităm să citiți un nou episod din „Cariere de poveste”.
„Muzica poate fi exprimată în multe feluri, fiecare persoană transmite altceva, ce simte și cum simte…această frumusețe a expresivității stă în fiecare interpret”, spune Mirela Spulber, profesoară de pian și artistă, despre cariera ei... Mirela Spulber este profesoară de pian în Timișoara. Are un perete plin cu diplome ale copiilor care au învățat să cânte la pian cu ajutorul ei. Pune pasiune în ceea ce face. Să cânți la pian nu e ușor, e un drum lung, dar frumos... și plin de note... Muzicale... bineînțeles...
Pentru un nou interviu din seria Cariere de Poveste, ne-am întâlnit cu Frau Ghertrude Plettlinger, învățătoare la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara. Frau se emoționează atunci când vorbește despre elevii ei, fie că sunt printre generațiile care au absolvit și acum au copiii lor, fie că vorbește despre cei care acum sunt în jurul ei și au tot felul de curiozități despre cifre, natură sau țări din depărtare. Frau (doamna), cum îi spun copiii și părinții, crede că pasiunea este pe primul loc în clădirea unei cariere de aproape 30 de ani în învățământ... Și începe fiecare zi cu zâmbetul de buze, iar energia o acumulează de la copiii din jurul ei, din familia extinsă...

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.