Cu peste 20 de ani de studiu și muncă în domeniu, psihologul Amalia Doboș a ales să fie în mijlocul copiilor, iar în prezent lucrează ca psiholog școlar, în învățământul preuniversitar. Cea mai întâlnită problemă în consilierea cu elevii este anxietatea față de societate și procesul de învățare. Am întrebat-o pe Amalia Doboș despre cum ar trebui să fie un psiholog în lumea de astăzi, dar și de ce să apelăm la ajutor.

Cum ați decis să vă îndreptați spre această carieră?

Decizia de a opta pentru meseria de psiholog a venit organic, treptat, pe măsură ce creșteam și îmi precizam lucrurile în minte. Nu știam de mică de această profesie, facultățile de psihologie dispăruseră în comunism, au fost reînființate după 1990. Copil fiind, eram o cititoare neobosită și, treptat, am început să conștientizez că cel mai mult, în cărți, îmi plăceau personajele, tipologiile, mai degrabă decât acțiunea/aventura în sine. Iar când aveam prilejul să observ copii sau oameni pe viu îmi făcea mare plăcere. Așa că, deși la început de liceu aveam în perspectivă studiul Filologiei, în câțiva ani am schimbat direcția spre ceea ce este, în continuare, pasiunea mea: studiul comportamentului uman.

Când ați început să lucrați și care sunt pașii pe care i-ați parcurs?

Am urmat cursurile Liceului Pedagogic (din Timișoara), unde am studiat psihologie cu o doamnă profesor foarte charismatica, dna Petrescu, căreia îi datorez mult. Am predat apoi Psihologie la două licee timișorene, dar când s-a ivit, în 2005, prilejul de a lucra ca psiholog școlar, n-am ezitat deloc, practica îmi pare incomparabilă cu teoria. Temporar am mai lucrat ca învățătoare, am făcut voluntariat ca psiholog colaborator la o grădiniță din Timișoara, așa că pot spune că îmi sunt cunoscute toate segmentele de vârstă din preuniversitar.

Cum trebuie să fie un psiholog pentru lumea și societatea în care trăim?

În lumea de azi… un psiholog are tot mai mult de lucru. Pe de-o parte există o psihologizare masivă a tuturor zonelor profesionale, a vieții în genere, literatura de tipul acesta a proliferat teribil, auzi formulări de genul „emoția e valuta” și până la nivelul vocabularului fundamental au pătruns termeni de specialitate, mentalul colectiv se resimte sub această influență. Pe de altă parte, stresul cotidian e tot mai crescut, nivelul de sănătate (mintală și pe toate planurile) e tot mai jos, ceea ce aduce o problematică bogată în zona clinică a afecțiunilor psihice. Deci psihologul e „invitat” să devină un cât mai bun profesionist, fiindcă de muncă este. În plus, trebuie să fie un fin specialist, care are nevoie de strategie și algoritmi de lucru calitativi și consecvent aplicați, altfel nu va trece de acest nivel general comun de înțelegere a cauzalităților psihologice la care lumea tinde, care e folositor, da, însă nu e prea eficient.

Care sunt cele mai întâlnite probleme pe care le auziți în cabinetul școlar?

Lucrând într-un cabinet de școală gimnazială am de-a face cu o problematică în principal axată pe două direcții: învățare și adolescență. Consiliez în chestiuni legate de eficiență în învățare, dificultăți sau performanță, apoi tot ce ține de universul adolescentin – formarea imaginii și încrederii în sine, comunicare cu vârstnicii și adulții/părinții, perspectivă aptitudinală în legătură cu cariera, consecințe nefaste ale ecranelor, dinamică emoțională, formarea valorilor și caracterului. Pot spune că cea mai întâlnită problematică este cea a anxietății, cu rădăcini venind deopotrivă din domeniul social și cel cognitiv.

Ce sfaturi i-ați da unui tânăr la început de drum în această meserie?

L-aș sfătui pe tânărul atras de psihologie să cerceteze serios multiplele direcții care i se deschid: poate opta pentru zona de psihologie a muncii, pentru cea clinică sau educațională. Poate deveni terapeut-specialist în dificultăți de învățare (psihopedagog) în școli speciale sau logoped (e tot mai mult de lucru în ultima vreme pe tulburările de pronunție și dislexie-disgrafie). Poate opta pentru a fi terapeut în spitalele de boli mintale sau pentru a lucra cu copiii, de exemplu, în cazul tulburărilor din spectrul autist. Poate consilia probleme de învățare în școală sau se poate forma în psihoterapie pentru a-și deschide propriul cabinet. Poate face testare aptitudinală și consilierea carierei în zona de resurse umane. Sau există nișe ca psihologia judiciara, cea sportivă sau criminalistică. Sunt multe direcții.

Cum îi încurajați pe oameni să apeleze la dvs, mai ales că un anumit segment de populație critică oamenii care apelează la psiholog?

Ar fi un îndemn la a încerca să vadă ce însemnă o ședință la psiholog. Ar descoperi astfel ce resursă grozavă este relația terapeutică și, în plus, și-ar preciza ce au de făcut cu ceva care a ajuns deranjant pentru sine în viață, în comportament, în funcționarea generală. La fel ca într-o ecuație, necunoscutele trebuie precizate, soluțiile – încercate, progresul – validat. E important să pui lucrurile în față, să fixezi obiective, să ai repere și consecvență. E drum serios de făcut între acel ”Aha!” – când ai priceput cauzele și până reușești să scapi, să treci peste, sau, de ce nu, să înveți să trăiești pe mai departe cu problema, dar calitativ, apropiindu-te de fericire și împlinire.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.