CLUJ-NAPOCA. Judecătorii Curţii de Apel Cluj au hotărât marţi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Marius Leontiuc Sebastian. Încheierea măsurii de menţinere a arestării preventive poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore, iar inculpatul a uzat de acest drept după pronunţarea hotărârii.
TÂRGU MURES. Marţi dimineaţa la ora 8 a început montarea scenelor CokeLive Peninsula, respectiv Coca-Cola Main Stage şi Coke Terrace, care împreună cântăresc 200 de tone şi au fost aduse cu 10 camioane la Târgu Mureş, din Budapesta.
REŞIŢA - Deputaţii cărăşeni nu fac exces de zel atunci când vine vorba despre activitatea în plen.
Cluj-Napoca. Reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cei ai concernului care a câştigat licitaţia pentru construirea stadionului „Ion Moina” s-au adunat miercuri pe terenul care le-a adus fanilor de-a lungul timpului atâtea „satisfacţii şi emoţii” pentru a da startul oficial la lucrările noii arene clujene. Galerie Foto
S-a dat ultima pasă pe „Ion Moina”Video: 2 ani până la noul "Ion Moina"
| Video: Primul mortar pe viitorul stadion 
S-a dat ultima pasă pe „Ion Moina”Video: 2 ani până la noul "Ion Moina"
CLUJ-NAPOCA. În cursul lunii iunie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj s-a confruntat cu o situaţie periculoasă, repretentanţii Comisariatului declarând că că au fost sesizaţi de operatori economici că un presupus ,,inspector” din cadrul Protecţiei Consumatorilor a început verificarea unor operatori economici, prin telefon, sub pretextul că aceştia au înregistrate la sediul CJCP Cluj mai multe reclamaţii.
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
România
USR a aprobat intrarea la guvernare, lista de miniștri propuși și programul de guvernare al Executivului condus de Siegfried Mureșan. Andrea Chiș este propusă pentru Ministerul Justiției.
4
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.