Doi angajaţi ai Cantinei de Ajutor Social de pe strada Telegrafului din Timişoara au fost prinşi de poliţişti în timp ce furau fără pic de ruşine alimentele destinate persoanelor cu probleme. Cei doi sunt acum cercetaţi pentru furt, urmând ca cercetările să continue.
Consilierii locali din oraşul de pe Bega şi parlamentarii de Timiş vor avea ocazia să vadă ce mâncare primesc, de câţiva lei pe zi, beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Timişoara. Viceprimarul Adrian Orza i-a invitat la o masă la cantina socială.
Viceprimarul Adrian Orza şi componenţii echipei FC Timişoara vor împărţi joi pachete de Paşte la un cămin de bătrâni din oraş. Tot joi vor primi pachete, cu ocazia sărbătorilor pascale, şi beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Timişoara.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.