Fără noroc, dar cu un joc bun în faţa campioanei, BC Timişoara speră să joace şi mai bine, sâmbătă, 8 februarie, pe teren propriu, împotriva celor de la BC Mureş Târgu Mureş. Programată de la ora 17.15, partida nu poate fi pierdută de bănăţeni, orice pas greşit având urmări în clasament.
Cu echipa de seniori jucând tot mai bine, cei de la BC Timişoara se gândesc şi la viitorul clubului. Formaţia de jucători sub 20 de ani va juca în turneul semifinal al Campionatului Național, cu începere de duminică. Formația condusă de antrenorul Cristian Bota și directorul tehnic Tiberiu Ondreicovics face parte din seria E, alături de Universitatea Mobitelco Cluj, SCMU Craiova și LPS CSS Bihorul Oradea.
BC Timişoara joacă tot mai bine, iar aceasta se simte în clasament prin punctele acumulate. Marţi a avut loc prima dintre cele două deplasări consecutive ale team-ului condus de Dragan Petricevic. Echipa bănăţeană a învins la Chiajna, cu 102 – 75. Meciul a fost la dispoziţia oaspeţilor, aşa cum se vede şi din scorul final.
Azi în Timișoara
Joi, 10 septembrie, puteți participa la restaurarea Bazei Uszoda, să vizitați expoziții sau să mergeți la film sau la teatru.
Mapamond
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost aproape lovit de o dronă în timp ce se pregătea să decoleze din Republica Moldova.
Eveniment
Pompierii au intervenit miercuri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz de transport persoane aflat în mers, în care se afla doar șoferul, în localitatea Sânmihaiu Român.
Ştiri din Timiș
Peciu Nou se pregătește de sărbătoare! Sâmbătă, 12 septembrie, iubitorii de gastronomie, tradiții și folclor sunt invitați la cea de-a doua ediție a Festivalului culinar „Prietenia”, un eveniment dedicat gustului autentic, comunității și diversității culturale.
Ştiri din Timiș
15 tineri din Timișoara vor experimenta, în luna octombrie, două metode diferite de creare a imaginilor: animația stop-motion, realizată manual, cadru cu cadru, și instrumentele de generare bazate pe inteligență artificială. Activitățile fac parte din Laboratoarele AnimaDOK 4 - „Avanpost stop-motion și media literacy”, organizate în perioada 6-13 octombrie, la Plan Zero Makerspace din Timișoara.
Mapamond
Estonia este țara din Uniunea Europeană cu cele mai bune rezultate la ultimele teste PISA. Într-un interviu pentru HotNews, ministra Educației și Cercetării, Kristina Kallas, a explicat care sunt principalele elemente ale sistemului estonian și ce schimbări sunt necesare în educație, inclusiv în contextul dezvoltării inteligenței artificiale.
2
Ştiri din Timiș
Un credit pentru construcția unei case trebuie analizat diferit față de un credit pentru cumpărarea unei locuințe finalizate. Pe lângă dobândă, DAE și avans, trebuie să verifici cum sunt acordate tranșele, ce documente sunt cerute la fiecare etapă și ce se întâmplă dacă lucrările depășesc bugetul sau termenul stabilit.
Ştiri din Timiș
Grupul IULIUS își extinde oferta de servicii dedicate comunității iubitorilor de animale și anunță deschiderea în Iulius Town Timișoara a Spitalului Veterinar multidisciplinar Transilvania. Cel mai mare hub de retail și divertisment din vestul țării, devenit oficial pet-friendly în 2025, își reconfirmă astfel preocuparea de a integra servicii de calitate, atât leisure, cât și medicale, pentru animalele de companie. Spitalul dispune de o echipă medicală permanentă și oferă servicii veterinare pentru consultații, prevenție, urgențe și tratamentul cazurilor complexe.
1