tion.ro Web analytics

Cu o grămadă de bani în conturi, dar aflată în imposibilitate să-i folosească aşa cum vrea, Universitatea de Vest Timişoara a primit o veste surpriză. Pentru instituţia timişoreană Moş Crăciun pare să fi venit mai devreme - Ministerul Educaţiei va mai da 1,5 milioane de lei pentru căminul de studenţi pe care UVT ar trebui să-l ridice lângă podul Michelangelo. În plus, universitatea va putea folosi din banii proprii pentru noul cămin. Vestea proastă - banii trebuie cheltuiţi în acest an, asta deși constructorul se află în insolvenţă.
Chiar dacă vin cu ţârâita, sunt bine veniţi. Proiectului căminului de studenţi pe care Universitatea de Vest îl ridică lângă fostul ştrand Termal îi vor fi alocaţi 1,5 milioane din fonduri guvernamentale pentru continuarea lucrărilor. Vestea este bună, dar, e destul de probabil ca lucrările să fie întârziate din cauza intrării în insolvenţă a firmei care asigură conducerea şi antreprenoriatul şantierului.

Ştiri din Timiș

Memorialul automobilistic „Timișoara 1930” va avea loc la Iulius Town, iar Noaptea Muzeelor Retromobil în Piața Unirii
A patra ediție a memorialului automobilistic „Timișoara 1930 - Primul Concurs Internațional de Automobile din Banat” va avea loc sâmbătă, 18 mai, la Iulius Town, de la ora 10. Seara, în Piața Unirii va avea loc evenimentul Noaptea Muzeelor Retromobil.

Ştiri din Timiș

Prevenirea pierderii de auz: ghid rapid
ADVERTORIAL. Prevenirea pierderii de auz este esențială pentru menținerea unei sănătăți auditive optime și pentru a evita consecințele negative asupra calității vieții.

Târgul Imobiliar

Expansiunea zonelor periurbane: Moșnița, Giroc și Dumbrăvița în topul preferințelor
Zona periurbană a marilor orașe a devenit o alternativă atractivă pentru cumpărătorii de locuințe în ultimii ani. Cu prețuri mai accesibile și spații mai generoase, tot mai mulți oameni optează pentru mutarea în aceste zone.

Ştiri din Timiș

Peste 100 de noi locuri de parcare în locul unor garaje demolate, în Lipovei
Primăria Timișoara anunță că a finalizat amenajarea unor noi parcări în zona Lipovei. Este vorba despre peste 100 de locuri amenajate pe două terenuri de pe care au fost demolate garajele existente.

Eveniment

Cod galben de intensificări ale vântului, valabil toată ziua în Timiș
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de intensificări ale vântului, valabilă vineri, în Timiș.

Eveniment

Cinci nepalezi prinși de polițiștii de frontieră timișeni când încercau să treacă ilegal în Serbia
Cinci bărbați din Nepal intrați legal pe teritoriul României au încercat să treacă fraudulos frontiera în Serbia. Migranții au fost depistați de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș în apropierea localității de frontieră Comloșu Mare.

Eveniment

FOTO. Un șofer din Timișoara s-a ales cu o amendă „frumușică” după ce și-a parcat Volkswagenul aproape de liniile de tramvai
Un șofer din Timișoara s-a ales cu amendă după ce a parcat neregulamentar, blocând liniile de tramvai. Mai mult, a fost penalizat la permis și i s-a ridicat autoturismul. 3

Angajari TION

SC VALCON DIFFUSIONE MODA SRL ANGAJEAZĂ:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici