„Şi eu ştiu să dăruiesc": sub acest generic s-a desfășurat acțiunea caritabilă în cadrul căreia cei 25 de copii beneficiari ai Centrului Educaţional „Patriarh Miron Cristea" din Făget au adus jucării pe care le-au oferit apoi, cu mult drag, preşcolarilor de la Grădiniţa cu Program Normal din comuna Mănăştiur şi Grădiniţa cu Program Normal din satul Remetea Luncă.
Președintele Traian Băsescu a primit anul trecut 37 de cadouri în valoare de peste 5.600 de euro. Printre ele se numără pălării de paie, traiste tradiționale și cărți. Întreaga listă cu cadourile primite de șeful statului a fost publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Cazul învățătoarei care ar fi cerut părințiilor bani de cadouri a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București a făcut o sesizare în acest sens. Dana Blîndu, învățătoare la Școala nr. 10 din Capitală, a fost înregistrată în timp ce le reproșa părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri.
Copiii şcolilor din Moşniţa Nouă, localitate de lângă Timişoara, au făcut cadou de Crăciun... şcolii în care învaţă. Fie că sunt din Moşniţa Nouă sau din Moşniţa Veche, copiii au confecţionat podoabe de brad pe care le-au vândut pentru... a-şi dota şcoala unde învaţă.
Moş Crăciun a venit mai devreme anul acesta, la Timişoara, însă numai pentru copiii care au fost cu adevărat cuminţi. Prichindeii i-au cântat colinde, i-au spus poezii şi s-au căţărat pe el pentru a-şi primi darurile.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă într-o societate comercială din Timișoara, fiind transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
1
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Florin Manole, transmite că PSD propune, prin pachetul de solidaritate, eliminarea reţinerii contribuţiei la sănătate (CASS) din indemnizaţia de creştere a copilului pentru mame, veterani de război şi beneficiarii de venit minim de incluziune.
2