Fanii Byron din Timișoara vor avea ocazia să-i vadă live pe membrii trupei, în această săptămână. Vorbim despre un concert cu o mulțime de piese noi, parte din turneul „Solo Together”. Byron prezintă și un concept nou, cât se poate de interesant, respectiv fiecare membru al trupei a înregistrat propriul album.
Băieții de la byron se pregătesc să-i revadă pe fanii de la Timișoara. În luna februarie, grupul de rock alternativ va reveni în fața publicului cu cele mai tari hituri.
Iubitorii de rock vor avea ocazia să se întâlnească cu membrii formației Byron, care se vor reîntoarce la Timișoara în luna decembrie. Bucureștenii vor concerta în Life Pub și promit un show de neuitat pentru fanii din orașul de pe Bega.
Eveniment
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în afara drumului pentru a evita impactul cu o mașină care nu a acordat prioritate, în Timiș. În urma impactului, o fetiță de 7 ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Este Ziua Porților Deschise la Școala de Arte, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Instituția organizează, vineri, Ziua Porților Deschise. Toate specializările artistice ale școlii vin în întâmpinarea publicului cu un captivant caleidoscop de activități de la flashmob, la ateliere de arte vizuale, spectacole și expoziții.
Capitală Culturală
În cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, organizat de Teatrul Maghiar din Timișoara, vor avea loc un seminar și un atelier. Participarea este gratuită.
Eveniment
Un tânăr șofer a dat dovadă de un mare tupeu. El s-a urcat băut și drogat la volanul și a provocat un accident, lovind o altă mașină. Apoi și-a continuat nestingherit drumul până a fost oprit de oamenii legii.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș le oferă anul acesta mai multe activități de familie participanților la evenimentul caritabil Timotion.
Ştiri din Timiș
Vineri, 10 mai, la câteva ore după startul oficial al campaniei electorale, primarul Dominic Fritz i-a retras viceprimarului Cosmin Tabără puținele atribuții pe care aceste le mai avea în instituție.
5
Ştiri din Timiș
Cu versuri despre gărzi, note la sesiune și materii grele, aproximativ 170 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au vrut să facă o bucurie celor care le-au fost mentori și care le vor fi colegi de secții, după ce încep munca prin spitale. „Serenadele studențești” au debutat la Timișoara, după ce tinerii au văzut că în alte centre universitare acestea sunt deja un obicei împământenit de studenții din ultimii ani de studiu. Bucuria medicilor-profesori a fost pe măsură.
1
Utile
Pe strada Răsăritului (tronson cuprins între str. Liniștei și str. Academician Remus Răduleț), traficul rutier va fi închis în vederea așternerii covorului asfaltic.