Liberalii vor să atenueze criza economică prin
măsuri de relaxare fiscală. PNL a depus la
Parlament, în această
săptămână, un proiect de lege în
acest sens. Deşi sunt slabe şanse ca
iniţiativa să aibă şanse de
reuşită, să se renunţe, de exemplu, la
impozitul forfetar introdus recent, şeful PNL
Timiş, Cristian Buşoi, se bazează… pe
criză.
Structurile de conducere din peste 30 de organizaţii
din judeţul Timiş au fost demise, vineri, ca
urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile
pentru Parlamentul European. Cu 13,41% la europarlementare,
PNL Timiş se angajează să facă 25%
pentru Crin Antonescu, la prezidenţiale.
Liderul PNL Timiş, Cristian Buşoi, a votat, dimineaţa, la Secţia nr. 1, la Facultatea de Medicină, iar preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, la Secţia nr. 18, la Liceul Agricol. Primul a votat pentru un viitor european, iar cel de-al doilea pentru schimbarea mentalităţii românilor.
Timişoara - Fostul consilier local PRM Adrian
Păşcuţă şi fostul consilier
judeţean şi pentru o scurtă perioadă
senator PRM de Timiş Ionuţ Nasleu s-au
înscris în Partidul Naţional Liberal.
Asta, după ce au existat zvonuri legate de
intenţia celor doi de a se alătura PSD.
Peneliştii se pregătesc de alegeri,
sâmbătă, pentru desemnarea unui nou
şef pentru conducerea filialei judeţene. În
cursa pentru preşedinţie au rămas trei
candidaţi: Cristian Buşoi, Ioan Ambruş
şi Constantin Chiticaru.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.