Uneori, oamenii nu uită satul din care au plecat și, peste ani, revin în locul natal să facă un bine comunității. Este și cazul Danielei Fălcușan, o IT-istă din Timișoara, care sâmbătă a revenit la Secusigiu, comuna din județul Arad unde a trăit până la șapte ani, și a organizat alături de Asociația My Banat un eveniment pentru și alături de comunitatea locală.
Morile de apă care formează cel mai mare complex mulinologic din Europa de Est reprezintă doar un pretext să descoperiți zona. O vizită la Rudăria vă poartă mai aproape nu doar de identitatea locurilor, ci și de bucătăriile localnicilor. În comuna Eftimie Murgu din județul Caraș-Severin va avea loc primul brunch luna aceasta.
Eveniment
Lugojul găzduiește pe 5 mai un exercițiu al forțelor de ordine, în zona centrală, la Judecătoria de pe strada 20 Decembrie 1989, unde va fi simulată o intervenție în cazul descoperirii unui colet suspect. Activitatea va implica mai multe structuri de intervenție și va duce la restricții de trafic pentru scurt timp.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.
România
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.
Sănătate
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.
Ştiri din Timiș
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara (TNTm). Mandatul său interimar a început vineri, 1 mai 2026, ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean în perioada 2005 – 2026. În tot acest timp, Ion Rizea a fost director general adjunct. În acest moment, situație fără precedent, trei dintre cele patru instituții de spectacol din Palatul Culturii au directori interimari: Teatrul Național, Opera Națională și Teatrul Maghiar.