Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a anunţat, joi, sosirea în partid a peste 150 de noi membri, printre aceştia aflându-se foste cadre ale SRI, SPP şi MApN, dar şi jurişti, avocaţi şi notari. Liderul social-democraţilor timişeni a menţionat, din nou, iminenta înregimentare a cinci primari de la alte partide, dar tot din nou a refuzat să dea orice alte indicii legate de aceştia.
Liderii PSD Timiş anunţă de mai bine de o săptămână o iminentă venire în partid a unor figuri importante din alte partide, cum ar fi PDL sau UNPR. Numele acestora nu au fost încă făcute publice, nici acum, preşedintele PSD Timiş afirmând doar că este vorba despre patru primari din judeţ. În schimb, Bojin a prezentat, joi, 52 de studenţi şi cinci revoluţionari proaspăt înscrişi în partid.
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a lansat un atac dur la adresa adversarilor candidatului social-democrat la funcţia de primar al comunei Secaş. De asemenea, Bojin a răspuns şi la acuzaţiile că este direct interesat de rezultatul acestor alegeri deoarece deţine o fermă de capre în zonă.
Aproximativ 820 de delegaţi sociali-democraţi s-au strâns, joi după-amiază, la Filarmonica „Banatul” din Timişoara, pentru a alege viitoarea conducere a PSD Timiş. La conferinţa de alegeri asistă şi preşedintele PSD, Victor Ponta. La funcţia de preşedinte al filialei judeţene a mai rămas un singur candidat: Titu Bojin.
Singurul candidat rămas în cursa pentru funcţia de preşedinte al PSD Timiş, Titu Bojin, a ţinut să precizeze, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că faptul că ocupă funcţia de director al Direcţiei Apelor Banat în cadrul guvernării PDL nu înseamnă că a „căzut la blat” cu preşedintele PDL Timiş Constantin Ostaficiuc, aceasta nefiind o funcţie politică.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17:00–22:00, 23:00–05:00 și 04:00–08:00.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3