Vineri, la Fratelli Lounge & Club, melomanii din Timişoara vor avea parte de un concert cu formaţia britanică Will and The People, evenimentul fiind inclus în mini – turneul realizat de trupă în România.
Bob Marley este una dintre legendele muzicii internaționale, iar în 2015 acesta va fi sărbătorit așa cum se cuvine de fanii timișoreni. Totul va avea loc la evenimentul „Reggaelize it” care se va desfășura în luna februarie. Invitatul special este nimeni altul decât Dreadsquad, aflat pentru prima oară la Timișoara.
Aţi auzit până acum de Megga Dillah? Ei
bine, el face muzică de prin 2005, este
influenţat de SOJA şi Bob Marley şi îl
puteţi vedea live sâmbătă seara,
în Jazz Club Pod 16.
Universitatea Politehnica Timișoara l-a adus în oraș pe marele șahist Garry Kasparov.
Cei de la STPT așteaptă să vadă ce fotografii surprindeți cu cele două tramvaie expuse în Piața Unirii din Timișoara. Cea mai frumoasă dintre ele va fi premiată cu un tur cu tramvaiul turistic.
Baza sportivă din Urseni, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, va fi inaugurată sâmbătă cu mare fast. De la ora 14, aici vor avea loc o serie de evenimente.
1
ATP TRUCKS AUTOMOBILE, compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România, anunță lansarea de noi produse în portofoliu. Evenimentul are loc în cadrul festivalului CoBuild 2024 din județul Alba - manifestare dedicată sectorului utilajelor și tehnologiilor pentru construcții. Marcăm astfel debutul autotractoarelor Truston 4x2 550CP și Truston 6x4 550CP.
Elevii din Timiș, care vor să se orienteze mai bine spre liceul dorit pot consulta de azi Ghidul Candidatului. Documentul a fost întocmit de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cuprinde atât lista cu liceele și cifre de școlarizare dar și indicații utile despre procesul de înscriere, sfaturi și recomandări, pentru ca viitorii liceeni să poată alege cel mai potrivit parcurs pentru ei.
Nerespectarea timpului de muncă și de odihnă al conducătorilor auto este principala neregulă sancționată, joi, de ITM Timiș în cadrul unui control ce a avut loc pe autostrada A1 Timișoara-Arad.
Vineri se fac 123 de ani de la nașterea lui Romul Ladea, un nume emblematic în arta românească. De-a lungul carierei sale, a influențat și inspirat prin operele sale, prezente în marile orașe ale țării, dar și prin activitatea sa didactică.
1
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, din nou în vizită pe șantierul Centurii Timișoara Sud, a declarat că lucrările vor fi gata înainte de termen. Momentan, acestea sunt la aproximativ 84% și se estimează că vor fi gata înainte de termenul din iulie.