Arta nu înseamnă doar muzică, dans sau teatru, ci şi bucătărie. Iar Banatul are multe de oferit la acest capitol. Asta au putut afla bloggerii culinari, jurnaliştii şi voluntarii Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală care au participat, duminică, la evenimentul „Duminica reţetelor tradiţionale”, organizat de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală 2021 şi PRbeta Agency. Câteva dintre reţetele tradiţionale bănăţene, găsite în cărţi de bucate vechi şi care păreau pierdute, le puteţi găsi şi în acest articol.
Despre teatru şi noile media, despre libertatea de exprimare şi responsabilitatea opiniei proprii se va discuta la întâlnirea pe care Teatrul Național Timișoara o propune bloggerilor interesați de sfera culturală. Dezbateri similare au loc în 17 teatre europene.
Joi, Timișoara a fost luată cu asalt de mai mulți bloggeri din țară care au venit să îi cunoască brandurile, să îi descopere pe oamenii din spatele lor și să se bucure de un altfel de tur al orașului. În prima zi a evenimentului Timișoara Brands Tour aceștia s-au întâlnit cu primarul Nicolae Robu, au jucat baschet cu cei de la Timba, i-au cunoscut pe semeții rugbiști ai Timișoarei, au stat la palavre cu câțiva jucători de la ACS Poli și au aflat mai multe despre candidatura orașului la titlul de capitală culturală europeană.
La sfârșit de săptămână, câțiva dintre cei mai cunoscuți bloggeri din țară vor poposi la Timișoara, pentru o întâlnire cu brandurile de seamă ale orașului. Evenimentul Timișoara Brands Tour se află la prima ediție în orașul de pe Bega și are loc în perioada 11-14 aprilie 2013.
Au lăsat laptopurile deoparte şi s-au înarmat cu aparate de fotografiat, încălţăminte comodă şi voie bună. O duzină de bloggeri din Bucureşti, Oradea, Cluj şi Alba-Iulia, alături de numeroşi bloggeri din Timişoara, au participat sâmbătă la un tur al oraşului, în cadrul unui eveniment care a avut ca scop redescoperirea potenţialului turistic al zonei.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.