În prima vineri de după Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea face referire la vindecarea miraculoasă a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa dintr-un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. La Timişoara, zeci de credincioşi au aşteptat răbdători să primească apă sfinţită, la Catedrala Mitropolitană.
UPDATE. Mai multe persoane care au participat la o cununie religioasă în localitatea Giarmata din judeţul Timiş au avut nevoie de intervenţia medicilor după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon la biserică. Nuntaşilor li s-a făcut rău, iar unii chiar au leşinat, fiind preluaţi de echipajele salvării de la o pensiune din zonă.
Anul dedicat slujirii preoţilor a debutat cu o liturghie la Capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu
LUJ-NAPOCA. Pentru a marca momentul deschiderii anului dedicat slujirii preoţeşti, astăzi, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu împreună cu toţi preoţii Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, au celebrat Sfânta Liturghie Arhierească la Capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. Foto: Liturghie
CLUJ-NAPOCA. Deputatul social-democrat Vasile Soporan crede
că este necesară o reuniune la care să
participe reprezentanţii principalelor instituţii
şi reprezentanţii cultelor religioase.
Papa Benedict al XVI-lea nu a trebuit să-şi
scoată pantofii pentru a vizita cea mai mare moschee
din Iordania, sâmbătă, pentru că
organizatorii i-au spus că va merge pe un traseu
special care nu necesită acest lucru, a declarat
purtătorul de cuvânt Federico Lombardi,
relatează AFP.
scoată pantofii pentru a vizita cea mai mare moschee
din Iordania, sâmbătă, pentru că
organizatorii i-au spus că va merge pe un traseu
special care nu necesită acest lucru, a declarat
purtătorul de cuvânt Federico Lombardi,
relatează AFP.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
3
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3