Echipa „Verde pentru Biciclete” reia tradiţia turelor cicliste bănăţene. În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, 30 aprilie 2011, este programată prima plimbare din acest an, pe un traseu de aproximativ 17 kilometri, până la Dumbrăviţa.

După mai multe zile de vreme rece şi ploaie, soarele a răsărit peste Timişoara. Cei mai fericiţi au fost duminică bicicliştii, ei au participat la o primă tură prin oraş. Toţi amatorii  transportului pe două roţi au fost invitaţi să „biciclească” împreună la „Pedalarea de Primăvară”. La acţiunea iniţiată de „Verde pentru Biciclete” surprizele s-au ţinut lanţ! 

Cincizeci de echipe cu câte trei competitori, fiecare, au decis să înfrunte ploaia şi să pedaleze în cadrul competiţiei cicliste intitulată „Descoperă Timişoara”. Cei pasionaţi de mersul pe bicicletă au luat startul duminică, la orele prânzului, în cadrul unei curse în care au avut de atins mai multe puncte stabilite de organizatori în Timişoara şi localităţile periurbane.

Pentru a încuraja mersul pe două roţi, conducerea Primăriei Timişoara a decis să renunţe la restricţionarea accesului bicicliştilor în Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Victoriei şi Traian şi să oblige instituţiile publice să monteze rasteluri.

Ştiri din Timiș

A început Evaluarea Națională. Ce subiecte au avut elevii la Română
Elevii care au terminat clasa a VIII-a au susținut luni, 22 iunie, proba la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2026.

România

Noile buletine electronice, gratuite până în august. După se va plăti taxă
Perioada în care se eliberează gratuit cărți de identitate electronice a fost prelungită cu două luni, până la sfârșitul lunii august.

România

Medicii veterinari trag un semnal de alarmă. Vacanțele de vară pot ascunde pericole grave pentru animalele de companie
Odată cu începutul sezonului estival și creșterea numărului de călătorii în țară și în străinătate, tot mai mulți proprietari aleg să își petreacă vacanțele alături de animalele de companie. Medicii veterinari avertizează însă că lipsa unei pregătiri adecvate poate expune patrupedele unor riscuri serioase, inclusiv unor afecțiuni rare și potențial letale.

Ştiri din Timiș

Până la urmă se schimbă mobilierul și în grădinițele din Timișoara
Anul școlar 2026-2027 va începe cu mobilier nou în 14 grădinițe din Timișoara, printr-o investiție finanțată din PNRR. Primăria a semnat contractul de peste 2,6 milioane de lei pentru dotări care includ mese, scaune, paturi, dulapuri și biblioteci.

România

Hotelurile și restaurantele ar putea avea prioritate la închirierea locurilor de parcare de la primării
Un nou proiect legislativ aflat în etapa finală a procesului parlamentar extinde semnificativ dreptul hotelurilor de a obține locuri de parcare de la autoritățile locale, adăugând în același mecanism și restaurantele aflate în proximitatea acestora.

România

PNL cere eliminarea denumirii partidului de pe lista Guvernului Veștea: „Înscrierea este falsă și abuzivă”
Partidul Național Liberal (PNL) a solicitat luni, 22 iunie, suspendarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, acuzând faptul că pe lista Guvernului propus de premierul desemnat, Adrian Veștea, apare menționată apartenența politică „PNL” în dreptul șefului Executivului. Liberalii susțin că această mențiune este neconformă cu realitatea și ar putea afecta procedura de învestire a noului Cabinet. 1

Ştiri din Timiș

O după-amiază cu furtuni în Banat. Cod galben de ploi torențiale, vânt și grindină
Banatul se află sub cod galben de instabilitate atmosferică astăzi, între orele 12 și 21. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 50-70 km/h.

Ştiri din Timiș

Ploile torențiale au pus la încercare canalizarea Timișoarei. Debite de opt ori mai mari decât în mod normal
Ploile abundente au generat o presiune fără precedent asupra sistemului de canalizare din Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici