Lecturi publice, concepte-surpriză de promovare a lecturii, dezbateri, vernisaje; toate sunt cuprinse în programul festivalului național de literatură, Litvest, eveniment ce se va desfășura în această săptămână la Timișoara. Organizată de Consiliul Judeţean Timiş şi Biblioteca Judeţeană Timiş (BJT), ediția a doua a ” vestivalului” (cum îl numesc inițiatorii) naţional de literatură LitVest, se va derula în intervalul 19-21 septembrie 2013.
Cărţile de patrimoniu care abordează dezvoltarea Banatului istoric până în anul 1900 sunt subiectul unui proiect cu finanţare europeană pe care Biblioteca Centrală Universitară a Universităţii de Vest Timişoara îl va realiza împreună cu Biblioteca Publică Orăşenească „Zarko Zrenjanin" din Zrenjanin, în calitate de partener. Valoarea finanţării este de 175.000 de euro.
Biblioteca Judeţeană Timiş invită cititorii la "un experiment care reuneşte cele mai îndrăzneţe şi creative strategii şi idei de relansare a Cărţii", anunță directorul Tudor Crețu. Sub genericul <<Ţintă vie, un „târg" de ... vârf(uri) >> vor avea loc trei evenimente de promovare a lecturii, cărţii, scriitorului, în această săptămână.
Bijuterii, eşarfe, poezie. Şi un important trofeu, câştigat pentru a doua oară de Biblioteca Judeţeană Timiş, în jurul căruia s-a derulat un inedit eveniment, vineri seara, în Bastionul Timişoarei.
Biblioteca Judeţeană Timiş (B.J.T.) a câştigat premiul pentru Cea mai bună bibliotecă la Gala Bun de Tipar, Gala industriei de carte din România, anunţă directorul Tudor Creţu. Pentru a prezenta trofeul proaspăt cucerit, astăzi, 26 aprilie, de la ora 19,00, la Bastion are loc o nouă ediţie a evenimentului BiJuTeriile B.J.T., o expoziţie-paradă de bijuterii ale creatoarei Alina Emandi şi de vestimentaţie „ca la carte”.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5