Iubitorii de muzică sunt așteptați la un concert inedit în compania lui Wolfgang Glemser. Este vorba despre o serată de pian, iar din repertoriu nu vor lipsi compoziții spectaculoase, care vor impresiona cu siguranță publicul.
Timișenii care doresc să doneze cărți, o pot face pentru a da o mână de ajutor la înființarea unei biblioteci în localitatea Foeni.
Studenţii Universităţii Politehnica Timişoara nu mai au niciun motiv să evite biblioteca pentru a studia. Din această săptămână ei au la dispoziţie una dintre cele mai moderne incinte de acest fel din România, una dotată cu toate necesitățile, inclusiv sală de lectură, internet şi o sală de videoconferinţe.
A venit ziua când puteți ieși la picnic cu oricine visați: cu Dostoievski, cu Hamlet, cu Albă ca zăpada sau cu Anna Karenina, de pildă. Vă aduceți cartea preferată, pătura de picnic, iar Biblioteca Județeană Timiș vine cu muzica, distracția și... jandarmii. La nevoie, dacă nu vă aduceți nimic, oferă și cărțile. Tudor Crețu și echipa sa mizează pe participarea a peste 400 de cititori la ”cel mai mare picnic de lectură din România”.
Centrul de Studii Avansate în Istorie (C.S.A.I.T.) din cadrul Universității de Vest din Timișoara va inaugura Biblioteca "Reinhart Koselleck". Donația din partea familiei istoricului a fost făcută Timișoarei în baza unei solide relații academice și de prietenie cu istoricul Victor Neumann. Biblioteca va oferi un fond documentar extrem de prețios, de 6000 de volume în 6 limbi, tuturor celor interesați de domeniul istoriei conceptuale.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.