Chiar dacă vremea a fost destul de posomorâtă, iubitorii de carte nu au ezitat să vină la cea de-a treia ediție a „Păturii care citește”. Aceștia s-au bucurat de o după-amiază liniștită de lectură, dar și de vernisaje de fotografie cu scriitori celebri în ipostaze inedite.
Pătura care citește, picnic urban de lectură, a ajuns la cea de- a III-a ediție. De data aceasta, „iarba verde de acasă” va fi cea din Parcul Justiției (Bd. C. D. Loga), anunță organizatorii.
La 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, timișorenii vor putea să urmărească șase filme despre război și modul în care acesta a afectat viețile celor care au trăit în acea perioadă tulbure. Astfel, în perioada 19 – 21 noiembrie, iubitorii de film și de istorie vor putea să urmărească proiecții spectaculoase.
Șerban Foarță, Nora Iuga, Nicolae Breban și Ruxandra Cesereanu sunt câțiva dintre scriitorii români importanți în jurul este construit în 2014 LitVest. Evenimentul organizat de Biblioteca Județeană Timișoara propune Lecturi aprinse, o expoziție foto, un experiment didactic-literar și o dezbatere pe tema lipsei de receptare a literaturii românești în străinătate.
Secția de Artă a Bibliotecii Județene Timiș a fost relocată din corpul C în corpul A al Bastionului Theresia. Începând de marți, 15 iulie 2014, când aceasta se va redeschide oficial, cititorii vor putea consulta aici cele 17.000 de volume ale secției ce poartă numele regretatului critic de artă Deliu Petroiu.
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1
Lugoj
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.