Sâmbătă seară, pe DN 57, în zona Berzeasca, a avut loc o prăbușire de pietre. Traficul în zonă a fost închis complet până duminică la prânz, după care a început să se circule alternativ. Încă există un anumit risc pentru alte prăbușiri, astfel că s-a decis ca miercuri versantul să fie escaladat de alpiniști.
Compania de Drumuri anunţă că situaţia existentă pe drumul naţional dintre Berzasca şi Șvinița se menţine, iar circulaţia se desfăşoară în continuare pe un singur sens, îngreunat. De asemenea, compania mai anunţă că pe varianta de ocolire a Sibiului circulaţia va fi oprită duminică, pentru un sfert de oră, din cauza unor lucrări pentru mutarea unei linii de înaltă tensiune.
Ştiri din Timiș
Mai mulți reprezentanți ai angajaților din primării au ieșit la protest luni, 20 mai, în fața Prefecturii Timișoara.
Capitală Culturală
Asociația Romanian Space Initiative provoacă elevii, studenții, dar și cei care au curiozități despre spațiul cosmic și despre tehnologia explorării universului, să stea de vorbă cu experți în domeniu.
Cariere de Poveste
Bogdan Țipu are 45 de ani, s-a născut în orașul brașovean Făgăraș, dar s-a stabilit la Giarmata. Cu toate că este licențiat în informatică, practică o meserie izvorâtă din pură pasiune: meșter în lemn.
Mapamond
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă, potrivit AGERPRES.
Utile
Luni, 20 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole de teatru în cadrul TESZT și nu numai.
Eveniment
Accident produs duminică seară, pe DJ 693, între Iecea Mică și Cărpiniș. O femeie a ajuns la spital.