Dacă vi s-a ars un bec pe stradă, sunați degeaba la primărie, pentru că municipalitatea nu mai are contracte pentru întreținerea iluminatului public, așa că nu are cine să-l schimbe. Contractele au expirat de două săptămâni, dar ar urma ca RATT să se ocupe de acest serviciu. Se lucrează deja la un studiu de oportunitate.
Două organizaţii din România şi Ungaria vor să-i înveţe pe oameni să recicleze becurile. Sub sloganul „Două ţări, un scop, succes comun!”, Asociaţiile Recolamp România şi Electro-Coord Ungaria, specializate în managementul deşeurilor de surse de lumină, au lansat, marţi, 19 iulie, la Timişoara, un proiect de cooperare transfrontalieră România – Ungaria.
În următoarele câteva zile, în Piaţa Unirii din Timişoara, va putea fi vizitat un mini muzeu al iluminatului. Până duminică, 24 iulie, în Piaţa Unirii din Timişoara, va fi deschis, zilnic, între orele 10 – 20 un showroom, unde vizitatorii vor primi informaţii despre sursele de lumină, aspecte specifice cu privire la deşeurile de echipamente electrice şi de iluminat şi despre posibilităţile de colectare şi reciclare a acestor deşeuri periculoase.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.