Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a declarat că instituţia pe care o conduce va diminua semnificativ, sau chiar va tăia de tot finanţarea pe care o acorda ACS Politehnica Timişoara, şi care anul trecut a fost de 3 milioane de lei. Liderul CJ Timiş a precizat că instituţia va finanţa în continuare întreţinerea Stadionului „Dan Păltinişanu” şi că ar putea redistribui fondurile rezervate ACS Poli Timişoara către echipa din Becicherec.
Fasole, cârnaţi, vin, program artistic şi premii de Ziua Naţională, la Becicherecu Mic. Un program artistic bogat, susţinut de elevii şcolii şi gradiniţei din localitate, o inedită festivitate de premiere a celor mai frumoase gospodării, mult cozonac, zeci de litri de vin fiert şi alţi 100 de fasole cu cârnaţi: aşa a arătat sărbătoarea de 1 Decembrie în localitatea timişeană.
La Becicherecu Mic s-a construit destul de mult, deşi ritmul s-a mai diminuat în ultimii ani. În ultimii şase ani au apărut aici 350 de case noi. Sunt şi locuite. Se mai lucrează încă la o sută. Multe sunt localizate în trei cartiere moderne. Comuna s-a schimbat mult arhitectural. Pe fiecare stradă au apărut cinci- sase case noi.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2