Peste 1 milion de euro investește CNI în baza sportivă care va fi ridicată lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”. Constructorul ar fi trebuit să înceapă lucrările, dar s-a împotmolit repede, pentru că primăria ar fi trebuit să curețe terenul. Abia acum îi dă de lucru la SDM, după ce aprobă banii necesari în consiliul local.
După aproape șapte luni, CNI a reușit să încheie licitația pentru găsirea unui constructor și proiectant pentru baza sportivă ce urmează să fie făcută lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”, în zona străzilor Costică Rădulescu și Cerna, pe un teren pus la dispoziție de Primăria Timișoara. Câștigător este o firmă din Remetea Mare, care a venit cu un preț de aproape un milion de euro, fără TVA.
Sânnicolau Mare se numără printre cele 14 locații din România în care, în câțiva ani, ar trebui să apară baze sportive nou-nouțe. Terenul „Voința” și „Termalul” ar urma să fie de nerecunoscut în urma investiției pe care CNI promite să o facă. Primăria a trecut deja la „curățenie”, pentru a putea preda terenul.
Terenul de peste 5 hectare pe care conducerea STPT ar fi vrut să construiască un depou modern ajunge la Compania Națională de Investiții, conform ultimelor planuri ale primarului Nicolae Robu. CNI ar vrea să facă acolo o bază sportivă, cu teren de fotbal omologat de FIFA și teren de minifotbal, handbal, baschet și tenis.

Eveniment

Accident grav în apropiere de Făget. O femeie a fost descarcerată după impactul dintre un autoturism și un tractor
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un utilaj agricol a mobilizat, marți seară, echipaje de intervenție în localitatea Brănești, în apropiere de Făget. Incidentul s-a produs în jurul orei 21:40, pe drumul comunal DC 113.

Ştiri din Timiș

Studenții și masteranzii pot aplica la internshipul „Rising Stars at IULIUS”
IULIUS a lansat programul de internship plătit „Rising Stars”, destinat studenților și masteranzilor, cu 25 de poziții disponibile în orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Înscrierile sunt deschise până pe 22 mai 2026, iar programul începe pe 20 iulie și durează trei luni. Peste 70% dintre participanții din anii anteriori au fost ulterior angajați în companie.

Ştiri din Timiș

„La Cafea cu Blănosul” la Timișoara. Stăpânii, alături de căței, sunt invitați la un workshop gratuit de dresaj și bingo caritabil
Asociația Furrytales, în parteneriat cu Dog Camp și mai mulți parteneri locali, organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”,. Acțiunea îmbină educația canină cu activități sociale și strângerea de fonduri pentru animalele salvate.

Eveniment

Trei mașini au fost cuprinse de flăcări pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara
Trei mașini au luat foc marți pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, la colțul cu Circumvalațiunii, iar pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.

Capitală Culturală

Luna mai la Teatrul Maghiar din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și festivaluri
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune în luna mai premiere, spectacole pentru publicul adult și tânăr, producții dedicate copiilor, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara TESZT și FemminiCity Theatre Festival. „Repertoriul lunii reflectă diversitatea estetică a teatrului contemporan, de la reinterpretări ale clasicilor la creații performative și spectacole muzicale”, anunță TMT.

Eveniment

Tragedie într-o gospodărie din Lugoj. Un câine și mai mulți porumbei au murit în urma unui incendiu
Flăcările au izbucnit, marți după-amiază, pe strada Herendeștiului din Lugoj și au cuprins două anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Un câine și mai mulți porumbei au murit.

Capitală Culturală

Dans contemporan în școli și în parcuri, la Timișoara
În zilele 11 și 12 mai, proiectul Dans Nomad propune în Timișoara cinci intervenții de dans contemporan și muzică live, susținute de 7 artiști multidisciplinari, anunță compania Unfold Motion. Evenimentele vor avea loc în școli și în spații publice din oraș, iar reprezentațiile din Parcul Dacia și Parcul Lidia sunt cu acces liber. „Intervențiile sunt create în timp real, în relație directă cu fiecare spațiu și cu publicul prezent”, transmit artiștii.

România

VIDEO. Nicușor Dan pornește negocierile pentru noul Guvern. Fără anticipate după demiterea Cabinetului Bolojan
Președintele Nicușor Dan a anunțat că începe consultări cu partidele pentru formarea unui nou Guvern, după demiterea Cabinetului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. El a exclus alegerile anticipate, a dat asigurări privind stabilitatea țării și a subliniat că viitorul Executiv va fi prooccidental și format într-un termen rezonabil. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici