Se pregăteşte Revelionul seniorilor la Timişoara. Nu mai puţin de 650 de pensionari vor avea ocazia să petreacă noaptea trecerii dintre ani împreună. Autorităţile locale le-au pregătit un meniu bogat şi un program artistic special, cu muzică uşoară şi populară live. Doritorii pot achiziţiona bilete, cu 30 de lei, începând de vineri.
Anii bătrâneţii sunt pentru unii oameni mai greu de... „dus”. Mai ales atunci când pensia e mică, iar problemele, de tot felul, se „îmbulzesc” de-a dreptul. Pentru unii bătrâni din Timiş, din păcate, e din ce în ce mai greu să beneficieze de o masă caldă. Aici intră în scenă Serviciul de Ajutor Maltez din Timişoara.
Un timişorean care în urmă cu zece ani ar fi intrat în casă peste doi bătrâni, i-a bătut atât de tare încât unul dintre ei a murit, iar apoi a plecat cu toţi banii, a fost găsit în Germania. El a fost adus la Timişoara şi se află în acest moment în spatele gratiilor.
Capitală Culturală
La ediția de anul acesta, Festivalul Ceau, Cinema! o celebrează pe regizoarea maghiară Judit Elek, printr-un focus de trei filme prezentate de Asociaţia Pelicula Culturală în parteneriat cu Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București şi Arhiva de Filme din Ungaria.
Ştiri din Timiș
La o săptămână de la introducerea Timișoarei în Tranzy, care a fost însoțită și de un portal de open data, STPT anunță că a mai apărut o aplicație destinată transportului public din Timișoara: Hereitis.
Mapamond
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar, cei mai mari exportatori fiind Spania, Germania, România, Ungaria şi Grecia, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio este aproape de finalizare, transmit reprezentanții primăriei. Până la mijlocul acestei săptămâni vor fi finalizate lucrările aflate în desfășurare, iar de atunci încep ultimele detalii de realizat: montarea scaunelor, ecranelor și proiectoarelor.
Mapamond
Două persoane au fost ucise şi alte zece rănite în urma unui atac cu cuţitul produs luni la orele prânzului la o şcoală primară din oraşul Guixi din provincia Jiangxi, în estul Chinei, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Ai nevoie de o rochie de nuntă pentru seară? DY Fashion te așteaptă cu sute de modele pe placul tău!
ADVERTORIAL. Ai nevoie de o rochie de nuntă pentru seară? DY Fashion te așteaptă cu sute de modele pe placul tău!
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ce porți atunci când îți dorești o ținută confortabilă și stylish? Pantaloni parachute casual sau cargo? De ce să nu alegi ambele modele? Ambele tipuri de pantaloni oferă confort și libertate de mișcare, dar au caracteristici și stiluri distincte. Ce îi face atât de speciali? Faptul că ambele modele au același scop: acela de a-ți menține comoditatea de-a lungul zilei. Și atunci, ce să porți? Află care este diferența în pantalonii pantaloni parachute și cei cargo și descoperă câteva detalii care te-ar putea ajuta să alegi un anumit model.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc, luni, după prânz, în incinta Parcului Industrial și Tehnologic aflat la ieșire din Timișoara. Un tânăr șofer a fost rănit.